Sâmbătă, 15 mai, s-a dat startul primei etape de relaxare a restricțiilor impuse în contextul pandemiei de Coronavirus. Dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare, noi seturi de măsuri vor fi luate progresiv de la 1 iunie, 1 iulie, respectiv 1 august, după următorul calendar:
Din 15 mai 2021:
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 500 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în stațiile pentru transportul în comun, piețe, târguri și zonele în care sunt desfășurate mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, sau alte tipuri de întruniri, pe perioada desfășurării acestora, precum și alte zone cu potențial de aglomerare.
– se propune eliminarea interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în toate localitățile, precum și a restricțiilor privind programul operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
– se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului.
– Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise până la data
de 31.05.2021.
– se propune menținerea organizării şi desfăşurării activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
– se propune organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 50 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.
– se propune menținerea suspendării activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise, până la 31.05.2021.
– se propune menținerea interdicției de organizare și desfășurare a competițiilor sportive cu participarea publicului în spații închise, până la 31.05.2021.
– se propune desfășurarea activității operatorilor economici în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană.
– se propune menținerea suspendării activității operatorilor economici care gestionează piscine în spații închise, până la 31.05.2021.
– se propune permiterea desfășurării programului cu publicul, în intervalul orar 5,00-24,00, a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– se propune menținerea limitării gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora.
– se propune menținerea interdicției de desfășurare a activității în cluburi și discoteci, până la 31.05.2021.
– se propune permiterea desfășurării activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Din 1 iunie 2021:
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 1.000 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în următoarele spații deschise: piețe, târguri, stații pentru transportul în comun, alte zone cu potențial de aglomerare.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune interzicerea circulației în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 8 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise să se realizeze cu participarea a maxim 70 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– Se propune menținerea suspendării activității târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr.
348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse şi servicii de piață în unele zone publice, până la data de 30.06.2021.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului până la 70/% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 70 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea organizării de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează piscine în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării programului cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune menținerea limitării gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, la cel mult 85% din capacitatea maximă a acestora.
– Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității în baruri, cluburi și discoteci, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de evenimente private (nunți,botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații închise cu participarea a maxim 50 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Din 1 iulie 2021:
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în următoarele spații deschise: piețe, târguri, stații pentru transportul în comun, alte zone cu potențial de aglomerare.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune interzicerea circulației în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 10 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise să se realizeze cu participarea a maxim 100 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse şi servicii de piață în unele
zone publice.
– Se propune menținerea organizării de mitinguri şi demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, până la data de 01.08.2021,
în condițiile prelungirii stării de alertă, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID19, cu modificările și completările ulterioare.
– Se propune menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, până la data de 31.07.2021
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea organizării de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană. În condițiile stabilite la alin. (1) – (3), administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiția ca toți participanții să facă dovada vaccinării
împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, asigurând o suprafață de 4 mp/persoană.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării programului cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. În condițiile stabilite la alin. (1) – (2), administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiția ca acestea să facă dovada vaccinării împotriva SARSCoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune eliminarea limitării gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității în baruri, cluburi și discoteci, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații închise cu participarea a maxim 70 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Din 1 august 2021:
-dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 5.000 de persoane, cu participarea publicului fără limită de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară și cu condiția ca evenimentul să nu aibă o durată mai mare de 1 zi.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune menținerea portului măștii de protecție doar în următoarele spații deschise: stații pentru transportul în comun și alte zone cu potențial de aglomerare, urmând a fi reanalizată necesitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune interzicerea circulației în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 10 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise să se realizeze cu participarea a maxim 150 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reevaluarea numărului maxim de persoane care pot participa la mitinguri şi demonstrații, în funcție de evoluția situației epidemiologice.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune reanalizarea necesității portului măștii de protecție în toate spațiile închise.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea organizării de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 300 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează piscine în spații închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității în baruri, cluburi și discoteci, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
– dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații închise cu participarea a maxim 100 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Organizatorul poate decide desfășurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanți în condițiile în care capacitatea maximă a spațiului permite asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană și cu condiția ca aceștia să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Cine dracu face nunta cu 70 de persoane ? Poate eventual cei care fac nunta strict de familie unde mirii, parintii, bunicii, copiii si frati-s 70 . Mai ales la sate, unde toti se duc la nunta ca o obligatie, datina , traditie si obicei, nimeni n-o sa faca nunta ” de familie ” cata vreme el a fost si a ” cotizat ” la totzi inainte de ” epidemie ” … Asa ca, eventual la ” starea civila ” doar… daca mirii si familiile se invoiesc si-i chiar ” musai ” ( pricepeti Dvs… ) .