Fotografii, scrisori, cecuri, ziare și chiar versuri scrise de emigrații români pe continentul american spun povestea tulburătoare a unei generații care a plecat peste ocean din aceleași motive pentru care au părăsit țara atât de mulți români, după 1989: sărăcia și traiul greu.

„Împrejurările grele de traiu i-au silit pe acești copii ai nimănui ca să iea lumea în cap , pentru ca prin muncă cinstită să-și agonisească niște parale apoi să se înapoieze în țară, pentru ca să-și cumpere o casă și ceva pământ pentru asigurarea existenței. Emigrarea românilor de sub stăpânirea ungurească s-a început îninte de asta cam cu 20 de ani. Ei și-au îndreptat privirile mai ales spre Statele Unite așa că aci este grosul emigranților români. În Canada și America de Sud ei sunt în număr mai redus“ se arată într-un ziar al vremii, expus astăzi în cadrul expoziției „Și-am plecat spre ElDorado“.

Expoziția este organizată de Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud la sediul instituției și poate fi vizitată până în data de 1 septembrie. Cei care au timp și răbdare, pot descoperi povești fascinante ale românilor plecați la muncă pe continent.
Oamenii se încumetau să plece în această călătorie riscantă pentru că auzeau de la alții că se pot îmbogăți lucrând peste Ocean. Zvonurile erau încurajate și de companiile de transport, dar și de cei care căutau mână de lucru ieftină.

Munca celor plecați era grea, iar unii nu mai ajungeau să se întoarcă acasă. Unele decese ale cetățenilor români sunt menționate în presa din acea vreme. Unii au descris în versuri condițiile de muncă și incertitudinea.

„Iată scumpul meu frate
Și al meu bune cumnate
Grăbesc de vă scriu o carte
Din America departe
Căci ați zis ca să vă scriu
Cât ce-n America viu
Cum trăește lumea aici
Și cum lucră prin fabrici
Dar după-ce înadins
Am cercat și m-am convins,
Iată îți scriu dragul meu
Numai nu te-ntrista rău
Numai nu te supăra
De scurtă scrisoarea mea.“

Aceasta este poezia lui Țibleșanul Luțu despre viața din fabricile din America. „Lucru-i greu, periculos/ Scoate măduva din os“, continuă el. În versuri, el povestește cât de riscantă este munca și cum nu se știe dacă unii vor mai ajunge să se întoarcă acasă, la familiile rămase în urmă.

Totuși, erau muncitori care reușeau să reziste condițiilor și trimiteau bani acasă, majoritatea pentru a-și cumpăra case și terenuri. Unii, cum este cazul unui bărbat din Feldru, trimiteau sume importante pentru a contribui la construirea unor biserici sau chiar pentru a ajuta copiii săraci. Toate acestea erau precizate în scrisorile pe care le trimiteau în țară.

Românii plecați în diverse state din SUA reușeau să își încropească acolo adevărate comunități, având biserici, presă și chiar societăți bancare. Așa țineau legătura cu cei de acasă și reușeau să își mențină tradițiile și credințele.
Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud dețin peste 30 000 de file de documente referitoare la acest fenomen al emigrării, majoritatea provenind din fondul băncii Aurora din Năsăud, a doua bancă românească din Transilvania.

Cornelia Vlașin

„Alături de documente sunt și foarte multe fotografii. Le-am descoperit, nu știam despre ele. Fiecare piesă, pentru noi, a fost o surpriză. Am citit toate scrisorile cu foarte multe informații referitoare la ce s-a întâmplat în America. Avem informații despre fenomenul emigrării, ce a determinat acest lucru. Lângă corespondență era și fotografia celui plecat. De ce își punea fotografia? Pentru a ridica suma de bani. Ei, când plecau de aici, își lăsau o fotografie acasă, familiei. Când trimiteau suma de bani și corespondența, în corespondența respectivă era și fotografia din America pentru a se face o comparație de către bancă“, a relatat Cornelia Vlașin,  șef Serviciul Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale.

Comunitățile românești și-au tipărit, în timp, și îndrumare pentru cei nou-veniți în America.

Tălmaciul este un dicționar, dar nu numai un dicționar, realizat de români, în 1903, pentru cei care veneau în America. Aveau frazele uzuale, scrise așa cum trebuie, corect, dar și trascrierea fonetică. De asemenea, erau și informații despre documentele pe care trebuiau să le dețină cei care se stabileau în Satele Unite. Mulți dintre ei nu au plecat cu gândul de a se stabili în Statele Unite. Cel care dorea să se stabilească, să ceară cetățenia americană trebuie să depună și o cerere. Prima parte a românilor plecați nu au depus această cerere fiindcă ei erau căsătoriți, și-au lăsat familia acasă, cu gândul de a reveni și de a-și îmbunătătți gospodărie. După primul război mondial fenomenul este invers, când au emigrat au emigrat pentru a se stabili acolo pentru că emigrează întreaga familie“, mai spune Cornelia Vlașin.

Drumul spre „Țara Făgăduinței“ era greu și nu toți ajungeau la destinație. Românii plecau prin portul Trieste, din Italia, iar sașii și maghiarii prin porturile germane de la Marea Nordului.

„Companiile italiene aveau cele mai ieftine bilete și condițiile erau cele mai groaznice. Din cauza aceasta au murit foarte mulți pe drumul de ajungere în Statele Unite. Călătoreau câte 3000-4000 de persoane, erau condițiile groaznice. Își luau foarte puțină mâncare pentru că aceste companii, când veneau  și își prezentau oferta, spuneau că durează drumul șase zile, că vor avea condiții. Și oamenii plecau cu puțină mâncare, cu puțină apă“, mai relatează Cornelia Vlașin.

SPUNE-TI PAREREA