Un bucătar din Ruștior, comuna Șieuț din Bistrița-Năsăud a obținut recent dreptul de folosire a mențiunii de calitate facultative ,,Produs Montan”.
„Născut in Maramureș si stabilit pe plaiuri bistrițene, Chef Dănuț Lihăt, administratorul S.C. Dany Masterchef SRL este adeptul lucrurilor îndrăznețe, asupra cărora ii place să își pună amprenta.

Pasionat bucătar, caută in permanența noi provocări. A gătit crocodil, zebră și găină neagră, iar de ceva timp s-a orientat asupra preparatelor tradiționale românești, fără conservanți si fără aditivi.
În acest sens, și-a deschis propria carmangerie in localitatea Ruștior, jud. Bistrița – Năsăud, unde prepară, după rețete învățate de la mama sa, produse ,,cu gustul de altădată”. Materia primă, carnea de porc, vită sau oaie provine de la fermieri care încă își cresc animalele pe pașunile din zona montană.
Pentru a aduce un plus valoare preparatelor sale, a ales să facă demersurile de obținere a dreptului de folosire a mențiunii de calitate facultative ,, produs montan’’. Această mențiune de calitate, recunoscută la nivel european, atestă faptul că materia primă care stă la baza produselor provine din zona montană, zonă deloc poluată.
Cu sprijinul Agenției Naționale a Zonei Montane si a reprezentantului acesteia in teritoriu, a obținut certificarea ,,Produs Montan,, pentru un numar de 15 produse: CÂRNAȚI DE CASĂ – PORC, CÂRNAȚI SUBȚIRI VITĂ-PORC, CÂRNAȚI SUBȚIRI PICANȚI DE PORC, CÂRNAȚI SUBȚIRI NEPICANȚI DE PORC, TOBĂ DE PORC, MUȘCHI MARINAT AFUMAT, CALTABOȘ DE PORC, GUȘĂ DE PORC FIARTĂ, CU USTUROI ȘI PAPRIK, SLĂNINĂ AFUMATĂ, SALAM DE CASĂ DIN CARNE DE PORC, CÂRNAȚI ȘI CARNE ÎN UNTURĂ LA BORCAN, PASTĂ DE MICI, COSTIȚĂ AFUMATĂ, CÂRNAȚI SUBȚIRI OAIE-PORC și CÂRNAȚI BRATWURST.
Aceste produse pot fi găsite atât in piața locală din Bistrița si Ruștior, cât si la ,, Băcania Cuptoru lu’ Buna”.
Reamintim că, menţiunea „produs montan” este stabilită ca menţiune de calitate facultativă şi este atribuită produselor destinate consumului uman, în cazul cărora materiile prime, dar și furajele pentru animalele de fermă provin în principal din zone montane ,iar în cazul produselor prelucrate, prelucrarea are loc, de asemenea, în zone montane.
Potențialul pentru dezvoltarea produselor alimentare din zona de munte este foarte ridicat, deoarece acestea au calități deosebite legate de regiunea de origine, precum și de metodele tradiționale de producție și procesare.
Produsele montane, cunoscute ca fiind produse ce respectă o schema de calitate recunoscută la nivel european, au o capacitate mare de a contribui la dezvoltarea comunităților locale, iar conștientizarea fermierilor și a publicului larg cu privire la potențialul economic al acestora și la importanța menținerii biodiversității și practicilor agricole tradiționale, reprezintă punctul de plecare pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane.
Mai multe informații despre modalitatea de acordare a dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultative ,,produs montan,, se găsesc accesând: www.produsmontan.ro , http://azm.gov.ro/produs-montan/ „, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Națională a Zonei Montane.

SPUNE-TI PAREREA