UPDATE. Instituția Prefectului s-a autosesizat cu privire la semnalarea activiștilor de mediu ai grupului „Oameni pentru Oameni”, reprezentați de Vlad Grigoraș,
ȘTIREA INIȚIALĂ: Un depozit de deșeuri a fost descoperit duminică în poligonul din Prundu Bârgăului de către asociația Oameni pentru Oameni, a cărei figură emblematică a devenit tânărul Vlad Grigoraș. Acesta a făcut o sesizare și a luat legătura inclusiv cu primarul comunei. De la fața locului s-au adunat mai multe containere cu deșeuri, dar, după cum relatează Vlad Grigoraș, o parte din ele au fost îngropate. Acesta s-a dus să verifice locul și a constatat că o parte din gunoaie se aflau sub un strat de pământ.
„Mai știți că v-am adus duminică la cunoștiinta o groapa de gunoi in poligonul din Prund?
Ei am sunat atunci primarul foarte deschis și multumitor că am sesizat, a zis că și trimite oameni luni, a trimis, l-am rugat un lucru, sa nu le îngroape că nu este legal.
Ei ce sa vedeți, ieri am primit video-uri cum că s-a curățat, am anunțat că mă duc să verific oricum, cumva am simțit că nu se vrea sa mă duc să verific.
Azi am înțeles de ce.
Nu am nimic cu nimeni, cu nici un primar sau alta autoritate, vreau Numa sa și facă treaba, dar sa și o facă ca lumea, nu sa fac eu sesizări sa înștiințez că nu vreau sa se acopere cu pământ că nu este legal și fix aia sa se întâmple, da au fost cu buldo la Prund, da au strâns 6 containere mari de deșeuri, dar au și astupat cu pământ. Oare așa face lumea și acasă? Lene sa adune tot și baga sub covor?
Îmi asum că supăr lume și ce pot sa pățesc, dar asta cineva trebe sa facă și asta. Fac munca voluntară, mă duc pe teren din timpul meu liber, bani de motorina pun tot eu, azi am fost 5 ore pe teren dar macar a meritat, da eu îs ăla „nebun” ce sapă cu un băț într-o râpă să vadă dacă chiar sunt gunoaie astupate cu pământ.
Garda Naţională de Mediu Garda de Mediu Bistrița-Năsăud Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud poate vedeți și voi cine știe.
Eram curios totuși de unde e pământul ce s-a aruncat peste, surpriză, o groapă făcută sub pretextul groapa pentru compost la care se verifică cine aruncă.
La sfârșit aveți o groapă de gunoi găsită sus la slatinita in livadă, in seara asta, că am fost sesizat ieri de ea, facem sa o rezolvam și pe aia.
Daca se supără vreun primar pe mine sau mai știu eu ce autoritate aia e, mai știți ședinta din prefectura la care am participat? Am anunțat acolo că o să încep munca de teren.
Numa împreună putem scăpa de toate gunoaiele astea aruncate ilegal și nu, nu e vorba doar de ecologizari, lucrăm și la educare și înștiințare stați liniștiți“, a postat Vlad Grigoraș.