Un șofer de 22 de ani din Josenii Bârgăului a fost arestat preventiv după ce a fost prins conducând un autoturism fără a deține permis de conducere și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

 

„Persoana bănuită a fost prezentată Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunerea de arestare preventivă, magistrații dispunând luarea măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 20 de zile, față de tânăr, cercetările fiind continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și a altor substanțe”, se arată într-un comunicat al IPJ BN.

La data de 30 aprilie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție rurală Prundu Bârgăului l-au au oprit în trafic pe tânărul șofer conducând un autoturism pe Drumul Național 17, în localitatea Josenii Bârgăului.

 

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată în urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.

 

Tânărul a fost transportat la spital iar cu acordul acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările continuă de polițiștii Secției 2 Poliție rurală Prundu Bârgăului, în cadrul unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

SPUNE-TI PAREREA