Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, alături de subprefectul Decsei Atilla și echipe mixte au controlat zonele în care s-a făcut ecologizare în județ. Prefectul Stelian Dolha a coordonat o echipă mixtă de verificare a situației în teren pe Valea Someșului, iar subprefectul Decsei Atilla a coordonat o echipă de verificare pe Valea Șieului.

Conform unui comunicat al Instituție Prefectului, campaniile derulate de primăriile de pe Valea Someșului (Sângeorz-Băi, Maieru, Rodna și Șanț) au dat primele rezultate, astfel că majoritatea deșeurilor au fost adunate, urmând să fie ecologizate și zonele rămase.

Este remarcabilă implicarea autorităților locale, sunt zone în care se face curățenie, însă în Rodna și Maieru mai sunt câteva probleme, la nivel de persoane fizice, cu depozite de rumeguș, cu toalete construite aproape de Someș. S-a scurs timpul pe care l-am alocat pentru revenirea la o stare bună. Dacă sunt mulțumit de evoluția de până acum, mai avem de lucru cu persoanele fizice care, se pare, nu au înțeles mesajul. Este în sarcina primăriilor să își facă curat în ogradă. În primul rând, trebuie să facem curățenie, iar apoi avem sarcina de a o menține.
Salut parteneriatul dintre primăriile din această zonă și campania video realizată! Trebuie să conștientizăm că județul nostru nu va fi niciodată un județ turistic atâta timp cât vom fi îngropați în gunoaie.
Acțiunile de verificare vor fi executate lunar, pentru a ne asigura că se menține curățenie, iar vizitele vor fi neanunțate”, a transmis Stelian Dolha.

Subprefectul Decsei Atilla a coordonat echipa de verificare de pe Valea Șieului, unde lucrurile nu stau la fel de bine. Constatările din teren relevă faptul că aici mai este mult de lucru. Se observă niște rezultate relative ale unei campanii de ecologizare în zonă, însă fie au fost făcute superficial, fie nu au fost întreținute. „Se pare că nu toate unitățile administrativ-teritoriale s-au mobilizat. Va trebui să vedem punctual care sunt zonele afectate și care sunt măsurile pe care le vom lua. Sancțiunile sunt în continuare soluția pentru adoptarea unui comportament civilizat.”, este de părere prefectul Stelian Dolha.

SPUNE-TI PAREREA