Mai mulți șoferi aflați sub influența alcoolului și a drogurilor au fost depistați de polițiști pe șoselele din Bistrița-Năsăud în perioada sărbătorilor pascale. Unii dintre ei au fost implicați și în accidente care s-au soldat cu victime. Iată câteva dintre cazurile prezentate de IPJ BN:

La data de 30 aprilie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție rurală Prundu Bârgăului, au oprit în trafic un autoturism condus pe Drumul Național 17, în localitatea Josenii Bârgăului, de un tânăr de 22 ani, din Josenii Bârgăului.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată în urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.
Tânărul a fost transportat la spital iar cu acordul acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă de polițiștii Secției 2 Poliție rurală Prundu Bârgăului, în cadrul unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

***

La data de 30 aprilie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, au fost solicitați de o femeie de 31 de ani, din Sângeorz-Băi, cu privire la producerea un accident rutier cu pagube materiale.
S-a constatat că un tânăr de 28 ani, din Maieru, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17D prin Sângeorz-Băi, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către șoferița de 31 de ani, avariind ambele autoturisme.
În urma accidentului rutier nu s-au înregistrat victime omenești, doar pagube materiale.
În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat faptul că tânărul șofer se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul fiind de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat iar cu acordul acestuia, i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, în cadrul unui dosar penal sub aspectul infracțiunii conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

***

În prima zi a lunii mai, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, au oprit în trafic pe raza municipiului, un autoturism condus de un tânăr de 29 ani, din Cociu.
Șoferul a fost testat cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței Methamphetamine. Conducătorului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge și urină.
De asemenea, susnumitul a fost sancționat conform Legii 55/2020 pentru deplasarea fără justificare după ora 22:00.
Cercetările continuă de către polițiștii Biroul Rutier, în cadrul unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

***

La 1 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean, în exercitarea atribuților de serviciu, au oprit pentru control un autoturism condus pe raza orașului. A fost identificat șoferul, un bărbat de 33 de ani din Beclean. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta are permsiul de conducere reținut.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă de către polițiști, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism fără permis de conducere.

***

La data de 2 mai a.c., polițiștii au intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Bistrița. La locul evenimentului a fost identificat un bărbat de 41 de ani din Vișeu de Sus, jud Maramureș, care în timp ce conducea un autoturism, a părăsit partea carosabilă, rezultând avarierea autovehiculului, fără a rezulta victime.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar cu acordul acestuia i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, cercetările fiind continuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița.

***

La data de 3 mai a.c., în municipiul Bistrița, polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani din Bistrița.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, ulterior fiind testat cu aparatul DRUG TEST 5000 rezultatul a fost pozitiv în cazul substanței tetrahidrocannabinol (cannabis).
Conducătorul auto a fost transportat la spital, iar cu acordul acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge și urină.
S-a întocmit un dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, cercetările fiind continuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița.

***

La data de 03 mai a.c., în jurul orelor 22:00, polițiștii Serviciului Rutier, au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier produs pe raza localității Cepari. Un bărbat din localitate, în vârstă de 42 de ani, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe Drumul Național 17C prin localitatea Cepari, pe direcția de deplasare către Năsăud, a fost acroșat de un autoturism, care se deplasa pe aceeași direcție de mers, ulterior impactului, conducătorul auto părăsind locul producerii accidentului.
În urma accidentului a rezultat rănirea biciclistului, acesta fiind transportat la spital, fiind totodată testat alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În urma măsurilor întreprinse de către polițiști, a fost identificat conducătorul autoturismului care a părăsit locul accidentului, un bărbat de 51 ani, din Cepari.
În urma testării cu aparatul alcooltest, conducătorului autoturismului i s-a stabilit o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care, cu acordul acestuia, i-au fost prelevate două mostre de sânge.
Polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției Orașului Năsăud, au întocmit un dosar penal în cadrul căruia sunt efectuate cercetări cu privire la infracțiunile de părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând documentarea faptelor în cursul cercetării penale.

Alcoolul și drogurile nu au fost, însă, singurele probleme. Iată și alte nereguli semnalate în trafic:

***

La data de 3 mai a.c., un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani din Teaca a fost oprit pentru control în localitatea Cociu. În urma verificărilor polițiștilor, s-a constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit un dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean.

***

La data de 01 mai a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au oprit în trafic un autoturism care se deplasa pe Drumul Județean 162 prin localitatea Archiud.
A fost identificat conducătorul autoturismului, un bărbat de 53 din localitate.
În urma verificării autoturismului, s-a constatat faptul că, acesta nu este înmatriculat.
Șoferul fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, cercetăriile fiind desfășurate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița.

***
La aceeași dată, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința, au depistat pe Drumul Județean 151 prin localitata Zoreni, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din Bistrița.
În urma verificărilor întreprinse de către polițiști, s-a stabilit faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

1 COMENTARIU

  1. D-apoi nu sunt pentru betzivani… si sunt TOTAL IMPOTRIVA ALCOOLULUI SI A BETIVANILOR , dar legea asta a noastra este de tot c*catul de excesiva. Nu cred ca o persoana care a cnsumat un paharel de tuica inainte de masa de amiaza, sa inchine cu comesenii ( 25 gr tuica chiar ” verde ” ) sau o bere ori un pahar de vin… dupa ce mananca… este o problema ptr capacitatea de a conduce o masina pe drum , ori un real pericol.
    Cu aceasta ocazie, parca vad cum ” caraliii ” stateau la ” panda ” sa ” inhatze ” pe unul si altul… asa… ca sa isi ” lateasca ” ei… tresele de pe umeri… si sa apara ei in fatza sefimii cat de ” exigenti sunt “…
    Maaa… este o porcarie nationala . Eu nu pot bea ca iau medicamente… dar a fost odata cand puteam si sincer va spun ca dupa 3-4 paharele de palinca … nicidata n-am simtit ca n-as fi putut conduce o masina in siguranta ( cu alcoolemie acolo de sub 1 la mie … sa zicem… ) da la noi intotdeauna TOTUL ESTE EXCSIV SI LEGIFERAT DE-AN C*URU … !
    In toata lumea se tolereaza alcoolemia ” usoara ” ( la un pahar de tzuica, o bere ori un pahar de vin )… numai la noi in aeasta tzara BA ! CELE MAI MULTE ACCIDENTE NU DIN CAUZA ALCOOLULUI AU FOST PRODUSE CI DIN CAUZA VITEZEI … EXCESIVE ORI NEADAPTATE LA CONDITIILE DE DRUM ALUNECOS, PRECUM SI A OBOSELII LA VOLAN ( ptr ca merg ciuciumetii nostrii mii de km fara pauza la volan, sa vina indaratulea din aceasta M(are)UE… de la … ori spre casa ) .
    Ar trebui reconsiderata aceasta dispozotie legala . Nu va mai zic … ca preotii, inainte de a icepe slujba la biserica, trebuie sa bea din ” paharul ” ala cu cuminecatura ( nu stiu cum se zice… ) si efectiv dupa aia, nu mai pot conduce masina, ptr ca au o usoara alcoolemie in sange… desi nu-i nici un pericol ptr siguranta circulatiei rutiere si vesnic trebuie sa-si ia alt sofer .
    TOTUL IN TZARA ASTA ESTE DEA-MPU.LEA SI AIUREA DE EXCESIV FACUT… SI pentru aia… TREBURILE MERG DIN RAU IN TOT MAI RAU SI MAI RAU SI TOATE ” EXCES-URILE” ASTEA LEGISLATIVE , NU IMBUNATATZESC SITUATIA ABSOLUT DELOC . . .
    Halooo… politrucii din Parlament, poate va mai ” luminati ” o tzaruca la ” microcipurile ” alea virusate pe care le aveti si modificati un pic acasta dispozitie de-a moaca … !

SPUNE-TI PAREREA