Primarul municipiului Bistrița s-a întâlnit ieri cu coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bistriţa-Năsăud, pentru a discuta despre fenomenul cnsumului de droguri, în special, în rândul tinerilor. Primarul a întocmit un plan de măsuri împreună cu Direcția Educație-Turism din cadrul Primăriei Bistrița și a semnat un acord de colaborare în vederea prevenirii și combaterii acestui fenomen.

Astăzi m-am întâlnit cu comisarul de poliție Maria Simona Borcani, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bistriţa-Năsăud, cu care am analizat o serie de aspecte care țin de amploarea și complexitatea combaterii consumului de droguri licite și ilicite.
Împreună cu Direcția Educație-Turism din cadrul Primăriei Bistrița, s-a întocmit un plan de acțiune în acest sens, care cuprinde măsuri de conștientizare, campanii de informare în unitățile de învățământ, dar și cursuri de formare privind noţiuni generale de prevenire a fenomenului, ce se vor desfășura la Centrul Comunitar pentru Tineret din subordinea municipalității.
La finalul întrevederii, am semnat un protocol de colaborare cu principalii actori implicaţi în acţiunile de prevenire a consumului de droguri, până la elaborarea unei noi strategii naționale antidrog“, a transmis Ioan Turc.

SPUNE-TI PAREREA