Bursele elevilor din învățământul preuniversitar special de stat care frecventează centrele școlare de educație incluzivă au fost majorate de la 100 la 200 de lei/ lună, conform unei hotărâri de Consiliu Județean, care a fost aprobată în ședința ordinară de ieri, 28 aprilie. Majorarea s-a făcut la propunerea consilierilor județeni PNL, Gheorghe Scuturici și Ioan Zăgrean, care au fost felicitați, cu această ocazie, de președintele partidului, Ioan Turc.
„Proiectul de hotărâre propus de consilierii liberali Gheorghe Scuturici și Ioan Zăgrean, privind majorarea de la 100 la 200 lei/ elev/ lună a cuantumului burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru anul școlar 2021-2022, a fost votat în ședința ordinară a Consiliului Județean. De această creștere vor beneficia elevii din învățământul preuniversitar special de stat care frecventează centrele școlare de educație incluzivă.
Felicitări celor doi inițiatori și întregului grup al consilierilor județeni din partea PNL pentru reușita acestui demers!“, a transmis Ioan Turc