Ministrul Dezvoltării, Attila-Zoltán Cseke, a efectuat azi o vizită de lucru în județul Bistrița-Năsăud. Acesta a fost primit la Primăria Municipiului Bistrița, dar și la Instituția Prefectului și la Consiliul Județean. Discuțiile cu reprezentanții acestor instituții s-au pliat pe probleme legate de obiectivele pentru investiții pe fiecare proiect vizat de către aceștia.
Ministrul a efecuat vizite în teren la obiectivele de investiții Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Colegiul Național „Liviu Rebreanu” și Complexul Sportiv Unirea – Sala Polivalentă.

„Rămânem aliați pentru oameni, pentru continuarea dezvoltării județului nostru, căci la final, faptele contează •
Călăuziți de acest obiectiv, ne-am bucurat să-l primim în județul nostru pe domnul Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Pentru că faptele vorbesc de la sine, în cadrul vizitei de lucru, au fost prezentate exemple de bună practică, proiecte deosebit de importante ce au prins deja contur:
• Construirea uneia dintre cele mai moderne Săli Polivalente din țara noastră, “casa sportului bistrițean”, locul unde vor crește generații de sportivi și unde promovăm performanța;
• Reabilitarea și modernizarea Colegiului Național “Liviu Rebreanu”, un simbol al Bistriței prin performanțele educaționale și arhitectură.
Un obiectiv salvat prin ambiția și buna colaborare profesională a fostului Ministru al Dezvoltării, domnul Deputat Daniel Suciu și doamna Președinte a CNI, Manuela Pătrășcoiu.
Vă mulțumim pentru această vizită de lucru, domnule Ministru Cseke Attila, un gest de normalitate ce confirmă continuarea bunei colaborări și a investițiilor în județul nostru.
Vă mai așteptăm în Bistrița-Năsăud, cu același gând de colaborare și muncă, pentru oameni, pentru dezvoltare!“, a transmis președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

SPUNE-TI PAREREA