12 percheziții domiciliare au fost desfășurate ieri, 14 aprilie a.c., la locuințele unor persoane bănuite de furt și racordarea fără drept la rețeaua stradală de energie electrică, în loclitatea Pinticu, comuna Teaca.
Perchezițiile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe fără drept la rețeaua stradală de energie electrică și furt.
„În urma acțiunilor, au fost ridicate bunuri, obiecte electronice și electrocasnice, folosite la comiterea infracțiunilor, în valoare totală de aproximativ 15.000 de lei. De asemenea, tot în cadrul activităților desfășurate, au fost constatate alte 5 infracțiuni flagrante, similare celor care fac obiectul dosarului penal aflat în instrumentarea polițiștilor de la Secția 1. Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Ordine Publică, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Inspectoratului Județean de Jandarmi și reprezentanți ai societății de distribuție energie electrică. Cercetările continuă de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în cadrul dosarului penal întocmit“, se arată într-un comunicat de presă al poliției.
Jandarmii bistrițeni au fost și ei implicați în această acțiune.
„Pe timpul verificărilor au fost depistate cinci familii care sustrăgeau energie electrică prin racordare ilegală la reţeaua electrică, astfel încât consumul să nu fie înregistrat de echipamentele de măsurare.
Jandarmii au întocmit în cele cinci cazuri actele de sesizare pentru sustragere de energie electrică din rețeaua locală, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate, conform art. 228 Cod Penal.
Jandarmeria informează că potrivit prevederilor art. 92 alin. (2) din Legea 123/2012- Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, „executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Totodată, conform prevederilor art. 228 alin. (1) și (3) din Codul Penal, furtul: ,,luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Se consideră bunuri mobile și înscrisurile, energia electrică, precum și orice alt fel de energie care are valoare economică.”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Bistrița-Năsăud, într-un comunicat de presă.
Citește și:
Furt de energie electrică la blocurile sociale din Viișoara. O familie racordată ilegal

























