Polițiștii bistrițeni au intervenit, în acest weekend, la două cazuri de violență în familie care au impus emiterea de ordine de protecție. 

Astfel, în seara de 3 aprilie a.c.,în urma intervenției la un eveniment sesizat prin 112, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit un dosar penal.

Conform verificărilor efectuate la fața locului, un bărbat de 40 de ani, din Dumitra, în timp ce se afla la domiciliu, și-ar fi lovit soția, o femeie de 40 de ani cu care locuia.

Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

La data de 4 aprilie a.c., o femeie din Rodna a sesizat prin 112 faptul că, în urma unor discuții în contradictoriu cu soțul ei, un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate, a fost lovită de acesta. Femeia, în vârstă de 31 de ani a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și continuă cercetările. Femeia a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

SPUNE-TI PAREREA