Cartea „Viile și vinul din podgoria Lechința” va fi lansată marți 30 martie, la ora 18:30, pe pagina de Facebook a Editurii Nosa Nostra (https://www.facebook.com/nosanostraeditura), Cartea este scrisă de Corneliu Gaiu, fiind un proiect Nosa Creative susținut de Transilvania Broker.
Despre carte vor vorbi istoricul Corneliu Gaiu autorul cărții, editorul Marin Ecedi, fondatorul și acționarul majoritar Transilvania Broker Gabriel Login și domnul inginer Mihai Bilegan.
„Istoricul Corneliu Gaiu, ne oferă în această carte o incursiune în istoria viilor și a vinului din jurul Bistriței. În evul mediu toate dealurile care înconjurau cetatea erau cultivate cu viță de vie, iar satele din jur aveau de asemenea plantații extinse. Denumirea generică de Podgoria Lechința se referă la viile și cramele din arealul din jurul Bistriței, regiunea deluroasă a Someşului Mare şi Mureşului din nord-estul Podişului Transilvaniei. Din punct de vedere istoric se evidențiază viile și vinul din Bistrița,Viișoara, Teaca, Lechința, Jelna, Dumitra și Batoș.
Este prima lucrare de acest gen care ne vorbește despre o tradiție îndelungată a viticulturii și despre rolul vinului în modelarea evenimentelor și despre forța financiară sau simbolică pe care a avut-o în această regiune.
Cramele actuale au reușit să ducă această tradiție mai departe și vinurile produse sunt excepționale, reușind să obțină atât premii naționale și internaționale cât și recunoașterea specialiștilor.
Ar trebui să fim mândri de această componentă identitară a regiunii și să cinstim cum se cuvine atât istoria vinului cât și eforturile cramelor actuale de a produce vinuri de înaltă calitate. Această carte este cel mai bun prilej. Citiți-o pentru a afla trecutul și beți un vin produs în cramele noastre pentru a simți cum istoria Transilvaniei reînvie în fiecare pahar de vin.” (Marin Ecedi)
Despre autor: Dr. Corneliu Gaiu, autorul acestei lucrări, este un istoric cu o profundă cunoaștere a civilizației și istoriei Transilvaniei de nord. Specialist în cercetarea civilizației romane, medievale timpurii și de istoria artei, a desfășurat ample cercetări arheologice la Archiud, Ilișua, Ciceu-Corabia, Bistrița, Fântânele, Dipșa, Ocnița, Vermeș, Stupini. Cu o activitate de peste patru decenii în cadrul muzeului din Bistrița unde a fost organizator a numeroase expoziții, manifestări științifice, realizarea de cataloage, ghiduri și lucrări de specialitate. Numărul mare de monografii, studii, materiale și articole privitoare la antichitatea și istoria economică și culturală a Bistriței și județului îi subliniază competența, profunda cunoaștere a documentelor, echilibrul argumentației și pasiunea cercetării.