Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a anunțta astăzi că va renunța la un proiect important inițiat pe vremea foste administrații. Este vorba de Centrul intermodal de transport public, care urma să se construiacă pe ruta strada Gării – strada Tărpiului – strada Industriei. Proiectul era contractat pe fonduri europene, în valoare de 8,7 milioane euro, cofinanțarea din bugetul local fiind de peste 4 milioane de euro.
Ioan Turc a relatat, într-o conferință de presă, că a discutat problema cu șeful ADR Nord-Vest, Marcel Boloș, fostul ministru liberal al Fondurilor Europene.
„Să ai într-o zonă centrală zone insalubre sub pod nu este acceptabil pentru municipalitate, plus că ar apărea un mare disconfort pentru cei care locuiesc acolo, oamenii nerealizând că după ce această investiție ar fi gata la fereastra lor ar fi podul și mașinile!”, a precizatTurc.
Primarul Bistriței a mai sus că se vor găsi alte soluții pentru realizarea unei legături între străzile Gării și Tărpiului, fie prin redepunerea proiectului într-o altă formă pe exercițiul financiar 2021-2027, dar cu urcare-coborâre Arțarilor – Industriei, nu Gării – Tărpiului, fie prin realizarea unui pasaj subteran (variantă pe care o susține) din bani europeni pe componenta de securizare a traficului.
„Va urma o campanie de consultare publică pe aplicația City Health, pentru ca oamenii să își spună punctul de vedere. Nu contează că banii îi iei de la bancă, tot bistrițenii plătesc. Nu este oportun să angajăm banii oamenilor pentru investiții controversate. Renunțarea ne costă contravaloarea documentației, discutăm de o sută și ceva de mii de euro”, a declarat Ioan Turc.
Primăria municipiului Bistrița a depus, în luna august 2018 , la Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Vest, proiectul “Centru intermodal de transport public – strada Gării – strada Tărpiului – strada Industriei, municipiul Bistrița”, în vederea solicitării finanţării prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Potrivit municipalității, proiectul a fost selectat în vederea finanţării și a parcurs toate etapele de evaluare, urmând să fie încadrat în etapa contractuală.
În cadrul proiectului se propune realizarea unei stații de transport intermodal, supraterană, care să lege cele două zone separate de structura feroviară, respectiv zona de SV – strada Gării, strada Rodnei, Aleea Trandafirilor și zona de NE – strada Tărpiului și strada Industriei. Această platformă va include și o clădire cu rol de terminal intermodal, va deservi transportul public local și cel extern și va asigura conexiunea cu stația CFR Bistrița Nord.
Centrul intermodal de transport nu-i decât o platforma de beton cocotata peste peroanele de tren si reprezintă o solutie complicată, costisitoare si inutilă cu atat mai mult cu cat activitatea feroviară in gara Bistrita este redusă la cateva trenuri de călători. Pe de alta parte nu se rezolva nici problema fluidizării circulatiei auto in zona garii. Dimpotriva, accesul pe platforma betonată deasupra peroanelor de tren, presupune construirea unor rampe care complică si mai mult circulatia, intrucat străzile din jurul gării sunt destul de inguste. De aceea, o solutie mai ratională si posibil de realizat ar putea fi eliminarea tuturor liniilor secundare de manevra care ies din gara spre Unirea, astfel incat sa ramana doar linia principala care duce spre Bistrita Bargaului. Operatiunile de manevra feroviara ar putea fi mutate in partea de vest a garii prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela nouă. Dacă se muta si activitatea de transcontainer CFR din gara Bistrita, atunci platforma de beton devine absolut inutilă deoarece in locul ramas s-ar putea construi un sir de peroane pentru autogara, fara a mai fi nevoie de platforma suspendată. Astfel, gara Bistrita fiind cap de linie ar putea fi amenajata precum Gara de Nord din Bucuresti in care intră si ies doar trenurile de călători. Circulatia feroviară spre Bistrita Bargăului este extrem de redusă si prin urmare legatura intre strada Garii si Tarpiului s-ar putea realiza printr-un pasaj subteran pentru autoturisme , sau chiar si printr-o trecere la nivel.
Astfel, prin eliminarea liniilor de manevră s-ar putea deschide circulatia auto intre Strada Garii si Tarpiului prin trecere la nivel cu calea ferata peste o singura linie, la fel ca pe strada Cuza-Voda sau Ioan Slavici. De asemenea ar putea fi amenajata o trecere la nivel si in zona strazii Romana, ceea ce ar fluidiza si mai mult circulatia auto in zona de peste calea ferata.
Primarul Turc, ar trebui sa iasa pe strazi asa cum a facut-o in campanie cand „cersea” voturile cetatenilor.
Unde sunt toti cei care l-au sustinut?
Au trecut aproape 6 luni si gropile din oras se inmultesc pe zi ce trece.
Nu zic ca PSD-ul ar fi fost mai bun dar am asteptat cat de cat o schimbare. Se pare ca exact cum se petrece la nivel national asa se intampla si la nivel local.
Au majorat impozitele. Cica datorita inflatiei.
Unde dracu ati mai auzit o astfel de minune in UE?
Salariile si pensiile de ce nu au fost corelate cu inflatia?
Ne meritam soarta. Le platim salarii grase lor si acolitilor ( a se citi, curve de partid, cumetrii, copiii, etc) ca sa stea bine mersi baricadati in birouri fara sa faca nimic.