Guvernul a adoptat miercuri o Hotărâre de Guvern (HG) care stabileşte, printre altele, forma şi conţinutul cărţii electronice de identitate, a cărţii de identitate simplă, precum şi a cărţii de identitate provizorie ce vor fi emise în sistemul informatizat de la data asigurării infrastructurii tehnice necesare. Ministrul de Interne Lucian Bode a dat asigurări că românii vor putea solicita cartea electronică de identitate din august.
„Noua carte de identitate electronică, pe care cetăţenii români o vor putea solicita începând cu luna august, va avea dimensiuni reduse faţă de actualul document şi va conţine elemente de securitate care vor asigura posesorilor garanţia că identitatea nu le poate fi furată, iar instituţiilor publice sau private certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe acest document”, a declarat miercuri ministrul de Interne Lucian Bode.
Potrivit proiectului de HG, cartea de identitate se va emite în sistem informatizat, va fi de tip cartelă, tipărită pe o singură faţă, cu dimensiunile (lungimea – 105 mm; lăţimea – 74 mm şi grosimea – 0,7 mm) şi va cuprinde următoarele elemente:
a) denumirea statului;
b) denumirea documentului;
c) seria, compusă din două litere, şi numărul, compus din 6 cifre;
d) denumirea structurii emitente, respectiv a serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor sau, după caz, a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – denumirea abreviată, iniţialele judeţului, după caz, şi codul structurii emitente;
e) termenul de valabilitate;
f) fotografia titularului;
g) codul numeric personal;
h) numele de familie şi prenumele;
i) cetăţenia;
j) locul naşterii;
k) sexul;
l) domiciliul.
1. Ce date va conţine cartea electronică de identitate
Cartea electronică de identitate va conţine informaţii înscrise cu privire la:
A. Faţă
a) denumirea statului emitent;
b) tipul documentului;
c) numele de familie;
d) prenumele;
e) genul titularului (F pentru feminin sau M pentru masculin);
f) cetăţenia;
g) data naşterii;
h) codul numeric personal (C.N.P.);
i) numărul documentului;
j) data expirării valabilităţii;
k) semnătura olografă a titularului;
l) imaginea facială a titularului.
B. Verso
a) domiciliul;
b) data emiterii şi autoritatea emitentă;
c) zona de citire automată cu caractere identificabile optic (MRZ); d) Zonă Cip.
Cartea electronică de identitate românească conţine toate elementele de securitate obligatorii prevăzute de Regulamentul (UE) 2019/1157 al Parlamentului European şi al Consiliului privind consolidarea securităţii cărţilor de identitate ale cetăţenilor Uniunii şi a documentelor de şedere eliberate cetăţenilor Uniunii şi membrilor de familie ai acestora care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie.
Noul proiect de HG şi Anexele publicate miercuri de Guvern nu oferă detalii despre datele care vor fi stocate pe cip, însă într-un proiect lansat în consultare publică anul trecut de MAI se menţiona că cipul va conţine:
– datele din formatul tipărit, care se stabilesc prin norme metodologice.
În prezent datele tipărite sunt: numele şi prenumele, CNP-ul, cetăţenia, locul naşterii, adresa de domiciliu, imaginea facială;
– un certificat digital pentru autentificare emis şi înscris de Ministerul Afacerilor Interne; – un certificat digital pentru semnătură electronică emis şi înscris de Ministerul Afacerilor Interne şi, după caz, certificate calificate pentru semnătură electronică, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia în domeniu; datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi impresiunile papilare a două degete.
Românii vor putea opta pentru cărţi electronice de identitate începând cu vârsta de 12 ani, documente prevăzute cu un CIP pe care sunt stocate imaginea facială şi două amprente digitale şi cu care se pot autentifica în Platforma informatică din asigurările de sănătate, potrivit unui proiect scos în dezbatere publică în ianuarie 2020 de MAI.
Opţional, numai la solicitarea părinţilor sau reprezentanţilor legali, se va putea elibera o carte electronică de identitate, indiferent de vârsta copilului.
Dacă aleg o carte de identitate simplă, românii nu pot călători în străinătate în baza ei ca până acum, arată Hotnews.ro.
Nu este clar din informaţiile publicate acum de Guvern dacă pe cip vor fi stocate întocmai aceste date menţionate anterior în proiectul MAI.
2. Ce date va conţine cartea de identitate simplă
Cartea de identitate simplă conţine date şi informaţii, înscrise pe faţă şi pe verso, astfel:
A. Faţă
a) denumirea statului emitent;
b) tipul documentului;
c) numele de familie
d) prenumele;
e) sexul titularului (F pentru feminin sau M pentru masculin);
f) cetăţenia;
g) data naşterii;
h) codul numeric personal (C.N.P.);
i) numărul documentului;
j) data expirării valabilităţii;
k) semnătura olografă a titularului;
l) imaginea facială a titularului.
B. Verso
a) domiciliul;
b) data emiterii şi autoritatea emitentă;
c) zona de citire automată cu caractere identificabile optic (MRZ). Cartea de identitate simplă are formatul ID1, de tip card. 3. Ce date va conţine cartea de identitate provizorie Cartea de identitate provizorie este un document cu denumirile rubricilor pretipărite, acestea fiind completate manual, cu majuscule, de personalul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de personalul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
Pe faţa documentului sunt pretipărite următoarele elemente:
a) denumirea statului;
b) denumirea documentului;
c) seria, compusă din două litere, şi numărul, compus din 6 cifre.
Pe verso documentul conţine spaţiul destinat aplicării fotografiei titularului, precum şi următoarele elemente:
a) codul numeric personal;
b) numele de familie şi prenumele;
c) cetăţenia;
d) locul naşterii;
f) domiciliul
g) abrevierea denumirii serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor emitent sau, după caz, a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date;
h) termenul de valabilitate;
i) motivul eliberării;
j) seria, compusă din două litere, şi numărul, compus din 6 cifre;
k) numele şi funcţia persoanei care completează cartea de identitate provizorie;
l) semnătura şefului serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor emitent sau, după caz, a directorului Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.