Prefectul Stelian Dolha și noii subprefecți Decsei Atilla și Toth Lorand Attila au depus jurământul prin care și-au luat angajamentul de a sluji cetățeanul. Cei trei reprezentanți ai Guvernului în județul Bistrița-Năsăud au statut de demnitari publici.
„Avem astăzi un moment cu multă încărcătura simbolică, pe care îl desfășurăm în condiții speciale de pandemie.
Numirea celor doi colegi subprefecți rotunjește o echipă a coaliției de guvernare și la nivelul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud. Cele trei partide: PNL-Alianța USR-PLUS și UDMR și-au asumat împreună guvernarea, așa că este cât se poate de firesc, chiar necesar să facă echipă și să-și asume guvernarea în Bistrița-Năsăud. Îi salut pe cei doi subprefecți: Decsei Atilla are experiență în mediul public si administrație, Toth Lorand are, pe de altă parte, experiență în mediul privat și la nivelul unor companii, așa că vine cu elanul și perspectiva muncii în zone concurențiale, binevenită în zona decizională a statului. Sunt convins că o să facem o bună echipă aici la Instituția Prefectului, în interesul județului nostru.
Îi mulțumesc fostului coleg Eugen Curteanu, care și-a încheiat astăzi mandatul. Am avut o colaborare extrem de bună, expertiza sa de jurist a fost foarte importantă in aceasta instituție și sper să mai avem ocazii să colaborăm.
Momentul de astăzi are o încărcătură specială, nu doar pentru că avem echipă nouă de conducere cu doi subprefecți care întregesc echipa unei coaliții de guvernare, dar este un moment special și pentru că aceste funcții de conducere și reprezentare redevin unele de demnitate publică”, a transmis prefectul Stelian Dolha, cu această ocazie.