Sfârșitul lunii februarie și trecerea la prima lună de primăvară nu se va resimți și în ceea ce privește aspectul vremii. Conform Meteo BN, de la maximele primăvăratice din zilele trecte se va trece direct la ninsori.
Un front atmosferic rece va străbate toată țara și vom avea parte de vânt moderat, chiar tare la munte, unde se vor semnala rafale de peste 90 km/h.

Că tot vorbim de munte, cea mai tranşantă schimbare va fi aici, pentru că de la maximele primăvăratice din zilele trecute, zonele de peste 1200 m. alt. vor trece direct la ninsori iar la peste 1500 m. alt. va fi posibilă o depunere nouă de 5 – 7 cm. Tot aici vântul va viscoli, trecător, ninsoarea. În zonele submontane, de peste 700 m., vor fi precipitaţii mixte, ploaie dar şi lapoviță sau chiar ninsoare! 
În zonele joase, însă, va ploua, în general slab cantitativ, din precipitarea de câteva ore ( în jur de 3 – 4 la număr ), iar vântul va putea atinge 40 km/h.
Înaintând în zi, în spatele frontului, cerul se va degaja, din orele după-amiezei, din nou, vom vedea şi soarele, însă vântul va mai deranja puțintel, condiții în care maximele nu vor mai depăşi 7 – 8°C. Procesul de răcire va continua, astfel, sâmbătă noapte aşteptăm valori termice negative cam peste tot“, a precizat Meteo BN.

SPUNE-TI PAREREA