Suma alocată pentru hrană unui pacient din spital pe zi îl revoltă și pe Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, care spune că este o sumă „jenant de mică”.

Din cei 10 lei, spitalul trebuie să asigure unui pacient trei mese pe zi: micul dejun, prânzul și cina, iar furnizorii sunt ieftini, spitalul încercând totuși să livreze mâncare de calitate, conform spuselor lui Gabriel Lazany.

„Sumele alocate pentru hrana unui pacient sunt deosebit de mici, chiar jenant de mici. Aici vorbim de o alocare zilnică de 10 lei pe zi. Deci cu această sumă, noi suntem obligați să asigurăm micul dejun, prânzul și cina unui pacient. Practic, trebuie să ne încadrăm în această sumă. Ca să reușim, noi încercăm să lucrăm cu furnizori ieftini, încercăm să facem produse de calitate în bucătăria spitalului. Pâinea este achiziționată de la un furnizor din Vatra Dornei, în urma unei proceduri de achiziție publică. Toată calitatea hranei din spital este verificată, se păstrează probe alimentare în fiecare zi, care sunt puse la dispoziția Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a Direcției de Sănătate Publică”, a declarat Gabriel Lazany într-o emisiune a AS TV.

Lazany atrage atenția asupra alimentelor care vin din afara spitalului: În cazul toxiinfecțiilor, spitalul e primul vinovat, iar anchetele durează, dar dacă mâncarea este strict din spital, se știu cauzele problemelor.

„Întotdeauna am insistat ca pacienților să nu li se aducă hrană din afară, tocmai din condiții de siguranță. Pe perioada internării, pacienții sunt în grija și responsabilitatea noastră, iar în momentul în care un pacient face o toxiinfecție alimentară, primul gând care vine este că e din cauza mâncării de la spital. Până se face ancheta durează, dar dacă ar avea alimentația strict furnizată de către spital, atunci putem spune că știm exact că problema este în cadrul spitalului și trebuie să o identificăm”, a mai spus Gabriel Lazany.

Deputatul PSD de Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan Gruia, a depus un proiect de lege în Parlament prin care se cere majorarea alocației de hrană pentru pacienți de la 10 la 40 de lei pe zi.

SPUNE-TI PAREREA