Zăgrean Ioan

Ioan Zăgrean, șeful grupului liberal din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și om de afaceri cunoscut, a comentat într-o emisiune InfoPolitic bugetul pe anul 2021.

Acesta este de părere că instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud ar trebui să suporte o reducere a bugetelor în detrimentul instituțiilor sociale.

Spre exemplu, Centrul Județean pentru Cultură are 100 de angajați, spune Zăgrean. El nu este adeptul reducerii personalului, dar anvelopa bugetară este foarte mare și poate fi tăiată cu 30%, iar banii aceștia să aducă profit.

”Nu sunt adeptul reducerii de personal la Centrul Județean pentru Cultură, dar nici la alte instituții de cultură, dar, iar aici avem un dar: pentru că, anvelopa bugetară e foarte mare, ea poate fi tăiată, cu 30% de exemplu, iar acești bani să îi producă, să organizeze spectacole, să participe la evenimente. Aici sunt 100 de angajați, dacă vor să rămână tot atâția, așa să fie, dar atunci, hai să aducă bani: sunt artiști profesioniști, asta trebuie să facă”, spune Ioan Zăgrean.

Acesta spune că nu va prezenta niciun proiect în acest sens până nu va discuta cu ai săi colegi liberali și cu președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan.

SPUNE-TI PAREREA