O tragedie a avut loc săptămâna aceasta, la Constanța, unde un incendiu de proporții a cuprins un apartament de la etajul 6. O femeie nu s-a mai putut evacua în siguranță, așa că, din cauza panicii, a sărit pe geamul apartamentului și și-a pierdut viața. Femeia s-a întors în apartament pentru a lua un laptop, potrivit unor surse apropiate investigațiilor. Aceasta este contabilă și avea informații esențiale pentru desfășurarea activității pe dispozitiv.

Acest caz a ridicat mai multe întrebări privind modul de desfășurare al intervențiilor în cazul unor incendii la etajele superioare ale blocurilor, dar și în privința comportamentului pe care ar trebui să îl aibă persoanele care sunt surprinse de un incendiu în propria locuință.

În Bistrița-Năsăud, pompierii au la dispoziție două autospeciale pentru intervenție și salvare la înălțime, una în Bistrița și alta în Năsăud. Una dintre autospeciale a fost recepționată în 2015, fiind achiziționată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență din Transilvania de Nord”, prin intermediul ADI „Transilvania de Nord”. Valoarea autospecialei este de 1.933.000 lei. Valoarea totală a proiectului este de 11.600.000 lei, din care 98% asistență nerambursabilă și 2% contribuția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Conform purtătorului de cuvând al ISU BN, Marius Rus, aceste autospeciale ajung până la 32 de metri înălțime, deci pot desășura misiuni până la etajul 10 al unui bloc. Ele sunt prevăzute cu nacelă și permit, inclusiv, poziționarea unei tărgi pentru salvarea unei persoane care nu se poate deplasa.

Autospeciala are o lățime de 2,5 m, dar are nevoie de un spațiu sumplimentar de manevră, având patru brațe care trebuie fixate, pentru a asigura stabilitatea intervenției.

De aceea, este foarte important ca în zonele de blocuri să fie lăsat liber accesul autospecialelor de pompieri, în cazul unui incendiu. De asemenea, este o obligație legală și morală a dezvoltatorilor imobiliari să prevadă un spațiu de manevră pentru intervenții, în zona parcărilor dintre blocuri, după ce toată capacitatea de parcare este ocupată.

Ce trebuie să facem pentru a evita tragediile produse de incendii?

Deși nu este o obligație legală, pompierii recomandă tuturor cetățenilor să aibă în apartamente detectroare de fum, detectoare de gaz sau, cel puțin, un extinctor care să le permită să lichideze un incendiu chiar în momentul incipient.

Nu este prevăzut în lege, dar este recomandat un stingător, mai ales aoclo unde sunt folosite aparate sub tensiune și riscul de incendiu nu poate fi ignorat. Este folositor și un aparat de detecție fum sau gaz, care te poate atenționa în caz de pericol“, a explcat Marius Rus.

În cazul în care situația scapă de sub control, prima recomandare este ca persoanele din locuință să se îndrepte spre ieșire și, în niciun caz să nu se întoarcă pentru a salva bunuri materiale.

„Este important să trecem peste acest instinct de a salva bunuri materiale, cele mai important bun este viața. Sigur, automat dacă în locuință sunt copii sau persoane vulnerabile care nu se pot deplasa, trebuie să încercăm să le ajutăm“, mai spune Marius Rus.

În cazul în care locuința se umple cu fum, trebuie să ne îndreptăm spre ușă târându-ne pe jos, unde aerul este mai respirabil și evităm, pe cât posibil, riscul unei intoxicații cu fum.
În cazul nefericit cum a fost cel de la Constanța, în care o persoană nu mai poate să iasă din apartament pe ușă, ea trebuie să se îndrepte spre un geam sau un balcon, pe cât posibil într-o încăpere care nu a fost încă afectată de incendiu, la care să închidă ușa, să nu intre în panică și să comunice cu salvatorii dacă are la îndemână telefonul.

Deși, teoretic, poate părea simplu, nivelul de panică diferă de la persoană la persoană, în moemntul în care este pusă în fața faptului împlinit. Dar, din experiența situațiilor de urgență, panica nu ajută la nimic“, precizează Marius Rus.

SPUNE-TI PAREREA