Un incendiu a mistuit o casă din Prundu Bârgăului, fiind provocat cel mai probabil de o scânteie de la o sobă neprotejată. Pompierii s-au luptat trei ore să stingă flăcările. 

„Intervenția a durat aproximativ trei ore. În momentul în care s-a ajuns la locul indicat, incendiul se manifesta generalizat, cu flăcări înalte de câțiva metri. Nicio persoana nu se afla în interior, în momentul izbucnirii incendiului. Acesta a fost observat de vecini, în momentul în care deja se manifesta generalizat. Suprafața totală afectată de incendiu fiind de aproximativ 80 mp. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jar sau scânteie dintr-o sobă neprotejata față de elemente care se pot aprinde ușor (combustibile)”, a transmis ISU BN. 

SPUNE-TI PAREREA