Sunt aproape 500 de ani de când stă în picioare și a avut, la începuturi, un rol de apărare a orașului. Acum ar putea deveni un loc mai cald și mai primitor, fiind inclus în viața socială a bistrițenilor. Propunerea a fost făcută de către grupul PMP din Consiliul Local al Municipiului Bistrița, care își dorește ca acest monument istoric să devină un spațiu de relaxare, socializare și activități culturale.

Așa ne dorim să arate Turnul Dogarilor din Bistrița: un spațiu pentru relaxare, socializare, activități culturale și artistice, si prin amenajarea unui teatru de vară! Este necesară renovarea și amenajarea acestei clădiri emblematice pentru orașul nostru și includerea ei în circuitul turistic național.
La inițiativa și cu ajutorul ui Bereş Ioan , cetățean al orașului, am depus acest proiect de hotărâre ,care va schimba în bine zona Parcului Mare al Bistriței“, a transmis Ștefania Stere, consilieri PMP.

Turnul Dogarilor face parte din fortificațiile cetății medievale a Bistriței. Realizarea acestei fortificații, începută în anul 1465, a presupus un uriaș efort financiar și contribuția susținută a locuitorilor orașului, dar și inteligența tehnică de a folosi cât mai eficace facilitățile naturale ale terenului și de a asigura o apărare cât mai bună.
Finalizarea construirii zidului avea să se încheie undeva în anul 1545, zidul ridicat având atunci o înălțime de 10 m și o grosime de 2 m, fiind înconjurat de un șanț de apărare cu o adâncime de 3 m, umplut cu apă printr-un canal derivat din râul Bistrița. Tot atunci, din loc în loc, au fost amplasate nu mai puțin de 18 turnuri și bastioane de apărare, edificii ridicate pe cheltuiala breslelor. Printre acestea de reținut sunt : turnul rotarilor, dogarilor, frânghierilor, tâmplarilor, aurarilor, măcelarilor, șelarilor, fierarilor, croitorilor. (Sursa: Wikipedia)

SPUNE-TI PAREREA