Federația SANITAS celebrează 31 de ani de activitate sindicală printr-un protest în fața Guvernului.
Membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS au protestat luni, între orele 12:00-13:00, în faţa Guvernului, pentru respectarea drepturilor angajaţilor din sistemul medical, transmite Agerpres.
„Așa am sărbătorit 31 de ani de la înființarea Federației Sanitas din România.
Nu așa ne-am dorit, dar suntem obligați să apărăm in stradă drepturile legale ale membrilor noștri de sindicat din sănătate, asistenta socială și asistenta medico-socială”, a transmis Titi Costin, liderul SANITAS.
Sindicaliştii cer aplicarea corectă a Legii 153/2017, cu respectarea creşterilor salariale prevăzute pentru anul 2021 şi repararea inechităţilor generate de această lege faţă de categoriile de salariaţi cu cele mai mici venituri din sistem, raportarea sporurilor la salariul de bază aflat în plată – în special a sporurilor pentru condiţii de muncă – pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar şi acordarea stimulentului de risc pentru angajaţii din asistenţa socială.