Norma de hrană alocată bolnavilor din România este o problemă de care se plâng mulți pacienți și aparținători, mai ales în perioada pandemiei când toate spitalele se află în carantină și hrana suplimentară adusă de acasă nu mai este permisă ori ajunge cu dificultate la bolnavi.
Deputatul PSD, Bogdan Ivan Gruia, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că există, conform legii, un plafon privind suma alocată pentru norma de hrană, care este insuficientă pentru trei mese pe zi. Deputatul vrea să depună un amedament prin care suma alocată mesei fiecărui bolnav să fie mai mare, dar și unul orin care manageriid e spitale să poată suplimenta norma de hrană, dacă bugetul le permite.
„O problemă pe care am văzut-o și care, din păcate, ne afectează și este mai vizibilă cu atât mai mult cu cât suntem într-o perioadă de pandemie este alocația de hrană pentru un bolnav internat în spitalele din România. Din păcate, astăzi, chiar dacă și-ar dori, chiar dacă ar avea bugete, management-ul spitalelor publice nu poate depăși plafonul de 10 lei/ pacient pentru asigurarea celor trei mese într-o singură zi. Este de-a dreptul hilar în condițiile în care, la începutul pandemiei, oameni care poate nu au contributi la bugetul de stat, au primit alocație de hrană de 70 de lei – cei care veneau din afara țării și erau ținuți forțat în diferite hoteluri, hosteluri și așa mai departe. În același timp, prin comparație, alocația de hrană pentru o persoană încarcerată într-un penitenciar din România este 32 de lei/zi. Din punctul meu de vedere, acești 2 euro/zi pentru a asigura 3 mese bolnavilor, care, de cele mai multe ori, au un regim special de alimentație, sunt insuficienți. Cei care s-au îmbolnăvit de Sars-Cov2 au nevoie de un aport suplimentar de calorii și de proteine și de un regim cu mult mai variat. Este imposibil să trăiești cu acești bani și să asiguri trei mese pe zi. Săptămâna viitoare, imediat ce voi merge la București, împreună cu colegii mei, voi găsi o soluție. Voi depune un amendament la legea 95/2006, în privința creșterii acestui plafon -cel puțin a dublării sale, și a încă unui articol prin care această sumă să poată fi majorată în funcție de bugetul fiecărei unități spitalicești din România. Dacă spitalul din Bistrița își permite să asigure mai mulți bani pentru acest lucru, să poată să o facă. Astăzi, sunt multe spitale din România și nu mă refer la Bistrița, care arată extraordinar, care are condiții foarte bune, dar care nu poate să depășească acest plafon pentru că este reglementat de lege și, din punctul meu de vedere, este o reglementare cât se poate de proastă.
Așa că eu cred că un exercițiu de imaginație pentru oricare dintre noi care am trecut prin spitale, care avem cunoștințe, rude, ne e imposibil să asigurăm tre mese pe zi cu 10 lei. Cu 2 euro. Voi face și o scrisoare ministrului Sănătății și vom găsi portița legislativă pentru a amenda această lege“, a declarat Bogdan Ivan.