O explozie s-a produs, în această dimineață, în zona Stației de Gaz din municipiul Bistrița, strada Calea Clujului. Explozia nu a fost urmată de incendiu, dar o persoană a fost rănită. Este vorba de un bărbat, angajat al companiei de apă. Îm acest caz, a fost sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă.
„Din primele informații, o persoană are nevoie de îngrijiri medicale. Victima de sex masculin este conștientă, însă prezintă arsuri. Este evaluata de un echipaj de la SAJ BN. La locul evenimentului au fost direcționate doua echipaje de pompieri de la Detașamentul Bistrița pentru asigurarea masurilor specifice“, a transmis ISU BN.
UPDATE: Victima, în vârstă de aproximativ 46 de ani, a fost preluată de echipaj de la SAJ BN, stabilizată și predată unui alt echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița Năsăud. Prezintă arsuri la nivelul capului și a membrelor superioare.
Pompierii militari asigura zona pentru asigurarea masurilor de apărare împotriva incendiilor și evitarea producerii unei alte deflagrații.
Incidentul a avut loc într-o gura de vizitare a unui canal de alimentare cu apa, situat în afară spațiului ce aparține stației de gaz.
La fața locului se află echipe specializate de la distribuitorul de gaz, echipaje de pompieri și politie pentru a face măsurători specifice în vederea stabilirii unei cauze a deflagrației.
UPDATE IPJ BN: Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au intervenit astăzi ca urmare a unui apel 112, prin care era sesizat faptul că, în municipiul Bistrița, o persoană a fost rănită în urma unei explozii.
La fața locului a fost identificat un bărbat de 46 de ani, din Bistrița care, în calitate de angajat al unei societăți de furnizare de apă, ar fi efectuat verificări într-un cămin de vizitare, moment în care s-ar fi produs o explozie. Bărbatul a fost rănit și transportat la spital.
Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Totodată, în cauză a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă.