Mai multe modificări privind structura anului școlar 2021-2022 au fost făcute, de la o zi la alta, în ultima perioadă, fiind necesare desființarea a 26 de clase de a IX-a, în viitorul an școlar, din cauza reducerii numărului de elevi.
Desființarea unor clase a dus la nemulțumiri și presiuni publice, așa că deciziile luate de inspectorat s-au modificat, de mai multe ori, de la o zi la alta.
Felul în care inspectorul general al ISJ BN, Mihai Mureșan, a gestionat această problemă, -a adus critici din partea opoziției.
„Așa incompetență mai rar! Mă întreb dacă nu prezentam săptămâna trecută intențiile domnului Mureșan, dacă presa, mii de elevii sau părinții nu reacționau prin petiții, oare ce se întâmpla? Pentru toată această bulibășeală, pentru opacitatea de care a dat dovadă, domnul Mihai Mureșan nu mai poate ocupa funcția de inspector general. Nicio secundă nu a dorit rezolvarea pentru elevi a situației, doar a vrut să închidă statistic o problemă care îl deranja. Pleacă domnule inspector, ți-ai făcut numărul, a suferit toată lumea exact așa cum v-ați propus!“, a transmis deputatul PSD, Daniel Suciu.
Reamintim că deputatul Daniel Suciu a făcut o interpelare către Ministerul Educației, prin care a cerut ministrului Sorin Câmpeanu să analizeze situația din județul nostru și mai ales modul în care Mihai Mureșan gestionează lucrurile în ISJ BN.
De asemenea, deputatul Bogdan Ivan a lansat o petiție online prin care se cere ”Salvarea celor 26 de clase și demiterea inspectorului Mihai Mureșan. Această petiție poate fi accesată aici!
Citește și: