Raluca Mărginean, directoarea Liceului de Muzică Tudor Jarda Bistrița ar fi propus, conform spuselor lui Mihai Mureșan, inspectorul general al județului Bistrița-Năsăud, ca singura clasă de muzică din liceul de muzică să fie desființată înainte ca Inspectoratul să vină cu o propunere.

Înainte de declarațiile apărute în presă ale lui Mihai Mureșan, doamna director de la Jarda părea victima acestei nedreptăți. A făcut pe pagina de Facebook a liceului o serie de anunțuri prin care spunea ce nedreptate s-a făcut, că s-a transmis către ISJ BN dorința Consiliului de Administrație a liceului de a păstra ambele clase, votul având loc în decembrie 2020.

Mihai Mureșan, șeful ISJ BN, spune că altfel s-au derulat întâmplările: ”Tot despre asta este vorba, despre impactul cel mai mic. Întâi au optat pentru clasa de muzică, apoi au modificat. Nu știu ce socoteli și-au făcut. E propunerea dânșilor. Directoarea a venit joi dimineața la mine și mi-a spus că vrea să rămână cu clasa de pedagogic și să renunțăm la clasa de muzică”, a declarat Mihai Mureșan pentru TimpOnline.ro.

 

SPUNE-TI PAREREA