Un tânăr de 25 de ani din Suceava le-a dat bătăi de cap polițiștilor rutieri bistrițeni. Acesta a fost observat în timp ce se deplasa cu viteză excesivă prin localitatea Prundu Bârgăului, dar a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Acesta a fost prins, în cele din urmă, reținut pentru 24 de ore și cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier.

În fapt, în noaptea de 5/6 ianuarie a.c., în jurul orei 00.45, în cadrul acțiunilor de monitorizare a traficului rutier, un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa cu viteză excesivă pe raza localității Prundu Bârgăului. Conducătorul auto nu s-a conformat, iar unul dintre polițiști a fost nevoit să se ferească pentru a nu fi acroșat de autoturism. Totodată, acesta și-a continuat deplasarea aproximativ 1,5 km, pe o stradă din localitate, fiind urmărit și blocat în trafic, în scurt timp.

În autoturism se aflau conducătorul auto și un pasager. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr de 25 de ani, din localitatea Hârtop, județul Suceava. În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar autoturismul condus nu era înmatriculat și avea aplicate plăcuțe de înmatriculare care aparțin altui autoturism. Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cursul zilei de astăzi tânărul va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.“, se arată într-un comunicat al IPJ BN.

1 COMENTARIU

  1. Nu inteleg de ce nu se aplica dispozitiile din Codul penal Roman, prin care se confisca mijloacele prin care se comit infractiunile la legea circulatiei … Confiscarea masini-i doare , nicidecum amenzile, ori puscaria… Daca masina i-a fost imprumutata, n-are decat infractorul sa se ” spele pe cap ” cu proprietarul care i-a inchiriat-o ori i-a imprumutat-o… asta in cazul ca masina nu era furata .
    De ce in tzara asta masurile nu se iau pana la capat cu derbedeii soselelor ( si nu numai ) ?

SPUNE-TI PAREREA