Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud au desfășurat în acest această perioadă 80 misiuni de intervenție. Aceștia au utilizat mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, după cum urmează:
✅ 67 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
✅ două incendii la locuințe particulare, anexe;
✅ șase misiuni de decontaminare ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus și a personalului ce încadrează autospecialele;
✅ cinci alte misiuni.
ISU Reamintește cetățenilor că cea mai importantă armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual, prin respectarea următoarelor măsuri de prevenție:
– purtarea măștii astfel încât atât nasul cât și gura să fie acoperite;
– igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;
– evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.
Atragem atenția tuturor persoanelor fizice și juridice că astfel de acțiuni vor continua zilnic, principalul scop fiind acela de creștere a gradului de siguranță a cetățenilor prin respectarea măsurilor de protecție adecvată împotriva virusului.

SPUNE-TI PAREREA