Mai multe persoane care iubesc animalele s-au mobilizat și au pus mâna la construirea unor căsuțe care să adăpostească pisicile ce își petrec iarna în stradă. Daniel Ștefan Buhai este cel care le-a meșterit, iar Alina Moldovan, o cunoscută iubitoare și salvatoare a animalelor din Bistrița, dar și Ana Bindea, au promovat această inițativă pe pagina ei de facebook.
Persoanele care știu zone în care își fac veacul pisici, în stradă, se pot adresa celor care se ocupă de căsuțe, dar, în același timp, pot să dea și o mână de ajutor cu donații în bani sau materiale. Ideea este pusă în practică și în alte orașe din țară, fiind promovată pe rețelele de socializare.
„Pentru ca cererea e foarte mare, avem nevoie de donații. Astăzi s-au construit 7 casute, mâine urmează izolarea lor. O căsuță la cheie, adica gata de locuit în ea, ajunge până la 200 de lei. Eu am notat toate zonele ce mi le-ați lăsat în comentarii, unde ar fi nevoie de căsuțe. Vrem sa ducem peste tot unde e nevoie, dar vă rog ajutați-ne sa ajutăm aceste suflete!!!! Frigul a venit, iar pisicile strazii au nevoie de noi.
E nevoie de lemn, polistiren, cuie, șuruburi, silicon“, a transmis Alina Moldovan.
Eu le-am facut casute captusite cu polistiren expandat, cu iziolare in interior cu pasla si le-am instalat sub balconul meu , unde era mult spatiu.Deoarece in jurul blocului sunt multi caini vagabonzi, ei au distrus toate casetele- adaposturi si toate pisicile au plecat,care incotro.
Ma rau, cainii se hranesc cu pisici si cum le prind le mananca! Nu mai pot sa suport asa ceva! Ce putem face?
Cum putem salva pisicutele, dar nici sa moara de foame cainii vagabonzi?
Dati-mi o idee, va rog!
Vreau sa traiasca toate vietatile lasate de Dumnezeu!