Mai multe acțiuni în trafic au avut loc, în această perioada, pe linia protejării fondului forestier și combaterii tăierilor ilegale de arbori. De asemenea, un filtru a fost instituit pe Drumul Național 17, în localitatea Piatra Fântânele, iar polițiștii Serviciului Rutier și cei specializați în combaterea delictelor silvice au verificat transporturile de material lemnos.
Acțiunile polițiștilor vizează verificarea depozitelor și instalațiilor de prelucrare a lemnului, dar și verificarea legalității transporturilor de material lemnos și a pomilor de Crăciun.
În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea Legii 171 din 2010, iar ca măsură complementară, au fost ridicați în vederea confiscării aproape 13 de metri cubi de material lemnos de diferite specii, în valoare de aproximativ 2.000 de lei.
De asemenea, au mai fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul rutier, în valoare de aproximativ 2.500 de lei și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.
La acțiunile desfășurate au participat jandarmi și reprezentați ai Gărzii Forestiere și Ocoalelor Silvice.