Un cumplit accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Rebrișoara din Bistrița-Năsăud. Din primele date, reiese că un marfar a intrat în coliziune cu un autoturism.
La fața locului, echipajele au găsit trei victime încarcerate, doi copii (vârste aproximativ 4-5 ani) și un adult.
Din păcate, bărbatul prezintă leziuni incompatibile cu viața, iar cei doi copii sunt inconștienți (cu respirație).
Intervine și echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD.
Intervenția este în dinamica.
Foto: arhivă
Știre în curs de actualizare!
UPDATE: „Victimele au fost extrase din autoturismul distrus în totalitate.
O fetiță este inconștientă, cu suspiciune de fractură de bază de craniu, intubată de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
Cealaltă fetiță este în echipajul de prim ajutor SMURD, asistat de medicul de la Serviciul de Ambulanță Județean, politraumatizată, nivel de conștiență alterat.
Pentru eliberarea și extragerea victimelor a fost nevoie de îndepărtarea mai multor elemente de caroserie – stâlpi, portiere, banchete. Pe timpul extragerii, fetițele au fost monitorizate în permanență de echipajele de intervenție”, transmite ISU BN.