O donație de alimente a ajuns, prin Clubul Lions Bistrița, la mai multe familii defavorizate din județ. Este vorba de 1944 de borcănele cu piure de biscuiți, banane și lapte pentru sugari și copii.

Deși în contextul pandemiei speranțele de a desfășura activități consacrate deja în cadrul Lions Club Bistrița păreau să pălească, iată că am reușit să ne organizăm totuși cu câteva proiecte de suflet. Pe lângă Târgul de Purici, unul dintre proiectele noastre vedeta, am reușit și anul acesta să ajutam comunitatea cu 1944 de borcanele de piure de biscuiți, banane și lapte pentru sugari și copii. Borcanelele au fost oferite de colegii de la Clubul Lions Decan București, prin grija viceguvernatorului 2, Ciprian Iosep . Nu a fost ușor să ne organizăm eficient în acest context, însă împreună cu colaboratorii noștri am reușit să aducem în luna noiembrie un sprijin câtorva familii din medii defavorizate și unor copii cu nevoi speciale ceea ce este un succes pentru noi!”, a spus președintele Lions Club Bistrița, Sorin Bălan.
Marius Nicolae Pop, inițiatorul proiectului și membru Lions Club Bistrița, și-a manifestat încrederea ca, anul ce urmează, va putea fi mult mai consistent în materie de donații pentru acești copii cu nevoi speciale. „Orice fel de sprijin este binevenit pentru acești copii, iar acesta este al doilea an în care ne încăpățânam să le fim alături. Comisia pentru alimentație din partea Clubului a fost reprezentată de Gilda Szasz și subsemnatul, Marius Nicolae Pop sub conducerea inimosului nostru președinte, Sorin Bălan”.
Mulțumim colaboratorilor noștri, Primăria Bistrița, DGASPC Bistrița, Fundația Inocenți Bistrița și Asociația de Ajutorare a Copiilor Benita din Bistrița pentru mâna de ajutor dată, pentru ca donațiile să ajungă unde și la cine trebuie! Valoarea totala a proiectului este de 1322 de euro, respectiv 6425 de lei, a detaliat Clubul Lions.

SPUNE-TI PAREREA