În ziua alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat, vor fi angrenate 922 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice și pentru protecția secțiilor de votare din Bistrița-Năsăud.

„922 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt angrenați, în județul Bistriţa-Năsăud, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru protecția secțiilor de votare, pe timpul Alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților de duminică, 6 decembrie.

Pentru buna-desfăşurare a procesului electoral, 616 poliţişti, jandarmi și pompieri vor fi angrenaţi în misiuni de pază a celor 313 secţii de votare constituite în județul Bistrița-Năsăud. Dintre aceștia, 263 sunt polițiști, 172 pompieri, 166 de jandarmi, ceilalți fiind din cadrul altor structuri ale M.A.I.

Obiectivele urmărite de oamenii legii în cadrul acestor misiuni sunt paza secţiilor de votare, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea incidentelor electorale, aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii.

Totodată, în duminica alegerilor, 166 de poliţişti, jandarmi și polițiști locali se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale. De asemenea, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, sunt constituite echipe operative vor acţiona, conform competenţelor și din care fac parte aproape 70 de poliţişti.

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud vor desfășura misiuni pentru protecția sediilor Biroului Electoral Județean și birourilor electorale ale secțiilor de votare din responsabilitate și asigurarea securității pe timpul tipăririi, transportului şi depozitării buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării.

Toate cele 313 secții au fost verificate de specialiștii inspecției de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru îndeplinirea condițiilor de securitate la incendii.

A fost stabilit şi un efectiv de rezervă, din cadrul tuturor structurilor M.A.I. care va fi în permanenţă pregătit să acţioneze dacă situaţia operativă o va impune”, transmite IPJ BN.

 

SPUNE-TI PAREREA