Bogdan Ivan, candidat PSD la Camera Deputaților, a apărut în peisajul politic din Bistrița-Năsăud acum opt ani, fiind atunci într-o cu totul altă etapă a evoluției partidului politic din care face parte. De la campaniile mai degrabă populiste și pline de rumoare,  realizate cu mulțimi de oameni adunate în cămine culturale, Bogdan Ivan s-a văzut luna aceasta în postura de candidat, într-o lume diferită față de cea pe care o știa de la precedentele alegeri. S-a adaptat rapid situației impuse de noile exigențe ale electoratului, dar și de contextul pandemic. A reușit să își transmită mesajele pe căile avute la dispoziție în această perioadă și s-a străduit să își facă cunoscute intențiile. De ce candidează? Pentru ce luptă? Va ajunge în Parlament doar ca să fure și să doarmă, ca mulți alții până acum? Bogdan spune că abia așteaptă să le demonstreze că nu au dreptate celor care cred asta. Cum va face acest lucru, aflați în interviul de mai jos.

Cum a fost prima ta campanie electorală din postura de candidat?

A fost diferită, pentru că, de opt ani încoace, am făcut campanii electorale și am condus campanii pentru alți candidați, pentru colegii mei. Am făcut-o cu drag. Dar atunci când ești tu candidat, parcă ai altă emoție, dar, în același timp, ai o altă responsabilitate. Îți dai seama că e totul sau nimic. Asta a fost pentru mine experiența de candidat și mi-a plăcut că, inclusiv când am fost și m-am întâlnit cu oamenii din piețe, foarte mulți m-au spus: „chiar dacă ești un om tânăr, avem încredere în tine, știm că ai și experiență, chiar dacă ai 29 de ani, dar ești un om tânăr și voi vedeți altfel lucrurile, ne punem încrederea în voi“.

Ți-ai desfășurat campania într-un moment dificil, inclusiv în perioada în care municipiul Bistrița a fost în carantină. Ai reușit să interacționezi cu oamenii așa cum ți-ai fi dorit?

Nu am reușit, pentru că am fost în carantină două săptămâni, în municipiul Bistrița, în care locuiesc. N-am reușit, în totalitate, să mă întâlnesc cu oamenii așa cum făceam de obicei. Am încercat, totuși, să ajungem în fiecare casă cu o scurtă sinteză a ceea ce vrem să facem, dar, în același timp, am încercat o formă nouă de a-mi transmite mesajele. Sunt singurul candidat la parlamentarele din 2020 care a început să facă live-uri pe facebook, să răspundă la toate întrebările care se pun, chiar și la întrebările mai puțin plăcute. Dar n-am nimic de ascuns, îmi plac oamenii și le ascult întrebările. Au fost câteva mii de oameni care s-au uitat la live-urile mele, au fost sute de întrebări, am căutat o formă nouă de a vorbi cu oamenii și de a interacționa cu ei.

Cu alte cuvinte, alternativa online, în pandemie, a fost eficientă pentru tine?

M-a ajutat foarte mult. Am avut comentarii la postări, am primit feedback consistent, și plăcut și neplăcut. Dar sunt lucruri din care am avut de învățat. Nu sunt genul care se oftică, nu sunt prețios…

Ce feedback ți-a adus cea mai mare satisfacție, în această campanie?

Am primit niște mesaje de la mulți oameni care mi-au spus că ei chiar cred în ceea ce vrem noi să facem și că e nevoie de noi în Parlament  pentru că suntem singura contrapondere la actuala guvernare formată din USR și PNL. Și m-au emoționat câteva mesaje până la lacrimi. M-au susprins plăcut, în ultima perioadă, mulți oameni care și-au pus poza cu mine, să transmită că mă susțin.

Ce mesaje nu ți-au plăcut?

Sunt unele care depășesc cu mult limita bunului simț, cu noțiuni pe care nu le pot reproduce, din partea unor oameni care nici măcar nu ne cunosc pe mine sau pe colegii mei. Doar faptul că suntem din PSD, automat, impune un stigmat, în viziunea lor. Celor  care sunt nemulțumiți, cu argumente raționale, încerc să le răspund la comentarii. Nu îmi plac cei care nu mă cunosc, nu știu ce am făcut până acum și mă cataloghează drept un hoț care merge în Parlament ca să doarmă. Dar abia aștept să le demonstrez că nu au avut dreptate!

Atât acum, cât și în campania de la alegerile locale, când ai dat o mână de ajutor colegilor, tăi, ai mizat pe faptul că ești un politician tânăr, că ai o echipă tânără. Cât de mult te-a ajutat acest lucru?

Foarte mult. Pentru că tinerii sunt online. Nu e ușor pentru un tânăr, astăzi, să fie PSD-ist. Nici în ultimii ani, nici astăzi, și sunt foarte încântat că toți colegii mei și-au asumat această doctrină și au fost lângă mine, nu doar fizic, ci și online, unde orgoliile sunt altele și este o zonă de „hate“ împotriva noastră.

Multă lume asociază PSD-ul cu figuri ca Dragnea sau Dăncilă. Cum ai depășit aceste probleme de imagine?

PSD-ul din Bistrița-Năsăud nu are nicio legătură cu imaginea creată de ei. Am spus-o încă de când erau alți oameni la conducerea PSD-ului, am avut curajul să o spun, că ar trebuie ca modelul de a face politică abordat de către organizația din Bistrița-Năsăud să fie preluat și la nivel național, și nu invers. Și am fost singurul care s-a ridicat în picioare și am spus că, din punctul meu de vedere nu ne reprezintă, nici pe mine, nici pe colegii mei și nici viitorul stângii. Un partid nu înseamnă un om, un partid înseamnă o echipă. Înseamnă mult mai mult decât interesele unui om aflat vremelnic într-o funcție de conducere.

Sunt, totuși câteva clișee legate de PSD. Primul este cel referitor la nivelul intelectual al membrilor și simpatizanților…

Eu am terminat școala la timp, am luat bacul cu o notă foarte mare, aproape de 10, am terminat Administrația Publică la „Babeș Bolyai“, șef de promoție, am terminat masteratul cu 10 și acum sunt student doctorand al Universității din București, în anul 3, unde studiez tehnici avansate de inteligență artificială în comunicare, în special în zona campaniilor electorale și publicitare. Și lucrez pe tipare de comportament și proces decizional al oamenilor. În ceea ce îi privește pe colegii mei, sunt foarte încântat de felul în care arată echipa noastră, din punct de vedere al calității lor umane, al bunului simț, al respectului față de oameni dar și al studiilor. Avem oameni care lucrează în mediul universitar, oameni care conduc companii, avem medici, avem profesori, avem muncitori în echipă, pentru că trebuie să reprezentăm toate categoriile sociale. O spun foarte sec: SUNTEM PREGĂTIȚI!

Un alt clișeu este cel al „pomenilor electorale“. Ce ai constatat tu, în această campanie, ce vor oamenii în schimbul votului, vor să le dai ceva sau cred în măsuri sustenabile, pe termen lung?

Diferența dintre logica noastră din Transilvania și poate alte regiuni ale țării este următoarea: oamenii de aici vor LIBERTĂȚI! Și nu vor neapărat pe cineva care să le de o pomană ca să voteze cu cineva și n-aș face lucrul acesta nici dacă aș știi că nu mai fac politică în viața mea și nu ajung în nicio funcție. Ce văd? Oamenii cer DREPTURI. Să fie respectați. De exemplu, maniera în care liberalii și USR-iștii m-au atacat, este cea legată de legea venitului minim garantat,  pe perioada de criză. Oamenii care sunt de bună credință, care până ieri aveau un loc de muncă stabil, și din cauza restricțiilor impuse de actuala pandemie, au rămas fără loc de muncă, mi se pare normal să fie sprijiniți de stat până când trece această perioadă. Nu mi se pare o pomană, nu mi se pare o pomană ca acei oameni care au rate la bănci, credite imobiliare pe 20-30 de ani, care acum poate nu mai au bani să le plătească, să fie scoși din casă și statul să nu intervină pentru a amâna aceste rate. Nu cred că e o pomană. Nu cred că e o pomană să crești salariul minim pe economie, e un bun și un drept al oamenilor.

În programul tău electoral, pe ce te te-ai axat? Pe măsuri pentru mediul economic sau pe măsuri sociale?

M-am axat pe oameni. Voi avea grijă ca oamenii, indiferent din ce categorie socială sau profesională fac parte, să aibă acces la un trai decent în România, să aibă acces la finanțări pentru afacerile lor, să aibă un venit din care să poată trăi confortabil, să le fie recompensată corect munca, să își știe copiii în siguranță, educați și pregătiți, încă din școală, de provocările reale ale vieții. Mă voi asigura că oamenii vulnerabili au parte de protecție și ajutor, astfel încât condiția lor să nu fie o permanentă umilință. Investițiile materiale sunt importante, în România, dar nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că trebuie să punem pe primul plan calitatea umană.  În toate inițiativele mele, am în vedere oamenii și, ca tânăr politician, sper să prind momentul în care electoratul va judeca prin prisma calității umane, și nu a unor etichete care se pun unui partid.

 

Puteți consulta programul electoral al lui Bogdan Ivan Gruia pe site-ul său oficial!

Comandat de: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – PSD Organizația Județeană Bistriţa-Năsăud | Realizat de Vera Ikon Media SRL | Codul de identificare a Mandatarului Financiar: 11200020

 

SPUNE-TI PAREREA