Pe 6 decembrie, România are șansa să-și revină, să dea un semnal puternic, că vrea să evite intrarea-n colaps, că vrea să fie salvată din mâinile acestui Guvern ce a sădit haos și nedreptăți.
🔴 Din partea echipei pe care o reprezint, PSD Bistrița-Năsăud, au intrat în această luptă, oameni în care am încredere, cu experiență, dar și tineri profesioniști, care nu acceptă ca generațiilor ce vor urma, să le fie frânt viitorul.

Duminică, eu merg la vot și Aleg să mă reprezinte în Camera Deputaților și Senatul României:
🔺 Daniel Suciu, cel fără de care, azi nu vedeam cum se-nalță Noua Sală Polivalentă din Unirea, reabilitarea Colegiului Național „Liviu Rebreanu”-Bistrița era doar un vis și multe alte proiecte pentru județul nostru rămâneau doar la stadiul de planuri.
🔺 Bogdan Ivan, liderul noii generații, tânărul profesionist care mi-a fost alături 8 ani, în toate proiectele realizate prin #FapteNuVorbe și care poate să fie vocea bistrițenilor în Parlamentul României.
🔺 Ciprian Ceclan, un profesionist cu experiență administrativă și în mediul privat, care își poate aduce aportul în realizarea legilor pentru ieșirea din criza în care a fost aruncată țara noastră.
🔺 Ioan Deneș, datorită căruia România are astăzi 30 de legi bune pentru dezvoltare, dintre care amintesc Legea muntelui. De asemenea, ca Ministru, în contextul preluării de către România a Președinției Consiliului UE, a condus portofolii deosebit de importante ca au privit rezervele și calitatea apei.
🔴 Totodată, pe lista PSD Bistrița-Năsăud, găsiți doar profesioniști, specialiști în domeniii diferite, în care am toată încredere că pot să reprezinte județul: Anamaria Todor, Marius Muti, Iulia Runcan, Paul Pop, Andra Bolboacă, Virgil Rus și Grațian Crișan.
🟥Cei care doresc ca declinul economic, dezastrul sanitar, educațional și social să ia sfârșit, trebuie să vină la vot pe 6 decembrie.
🔘România suferă în pandemie.
🔘Tratamentul e în mâna ta.
Ieșiți la vot și alegeți siguranța unui trai mai bun!

Emil Radu Moldovan, președinte PSD Bistrița-Năsăud

Comandat de: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – PSD Organizația Județeană Bistriţa-Năsăud | Realizat de Vera Ikon Media SRL | Codul de identificare a Mandatarului Financiar: 11200020

SPUNE-TI PAREREA