PSD e consecvent în privința pensiilor speciale! Le-a combătut, a propus inițial eliminarea lor, apoi impozitarea drastică, după ce CCR a respins varianta tăierii.
Acum, președintele PSD a dat din nou exemplul necesar și a anunțat PRIMUL că va demisiona din Camera Deputaților, înainte de terminarea actualului mandat, așa cum a făcut-o și-n precedenta legislatură, pentru a NU beneficia de pensie suplimentară. Exemplul său este urmat atât de deputatul #Daniel_Suciu, cât și de senatorul #Ioan_Deneș.
În 2016 Marcel Ciolacu și-a dat demisia și mandatul său a încetat pe 19 Decembrie, înainte cu 2 zile de finalul legislaturii ți învestirea noului Parlament.
Legea 96/2006 – Statutul deputaților și senatorilor – precizează că:
Art 49, alin 4 ”Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar.
Acesta este adevărul, indiferent cât de mult s-ar chinui USR-ișitii, PNL-iștii și propaganda lor să-l ascundă! E obligatoriu să existe un mandat parlamentar – adică TOATĂ LEGISLATURA – pentru pensie specială; cine demisionează înainte de finalul mandatului, așa cum au făcut Marcel Ciolacu și alți parlamentari PSD, nu mai au dreptul să primească pensie suplimentară, chiar dacă ar solicita-o ulterior.
Dacă PNL voia cu adevărat să elimine sau impoziteze pensiile speciale o putea face foarte rapid și foarte simplu. Guvernul Orban putea să dea o OUG care rezolva problema, așa cum a dat zeci de alte OUG.
De ce nu au dat această ordonanță? Pentru că în realitate PNL NU VREA CA PENSIILE SPECIALE SĂ DISPARĂ. VREA SĂ RĂMÂNĂ ȘI SĂ PROFITE CÂT POATE DE MULT DE ELE!
De altfel e un fapt că PNL este artizanul și protectorul pensiilor speciale. O arată datele oficiale:
Legea 142/1997 – prima care introducea în România conceptul de pensie specială a fost inițiată de Valeriu Stoica, ministru liberal.
Legea 303/2004 prin care magistrații primeau pensie specială a fost votată de PNL în unanimitate.
PNL, prin ALINA GORGHIU, a inițiat Legea nr.83/2015 care a introdus pensii speciale pentru aviatori, în total 1500 de oameni. ”PENTRU” cu 51 de voturi.
La votul pe legea introducerii pensiilor speciale pentru diplomați, respectiv 216/2015 PNL a votat PENTRU. INCLUSIV LUDOVIC ORBAN!
PNL prin FLORIN ROMAN, a inițiat PLX 442/2017 în urma căreia 600 de funcționari ai Curții de Conturi au primit pensii speciale.
Cât despre USR, aceștia sunt disperați că gestul președintelui PSD și al altor parlamentari social-democrați de a demisiona din Parlament, ca expresie a dezaprobării și refuzării publice a pensiilor speciale, le-a stricat planul de campanie electorală pentru perioada cât a mai rămas până la alegeri.
PNL și USR s-au trezit acum să voteze eliminarea pensiilor speciale. Foarte bine!
Însă, dacă tot vor acum să vină la muncă, să voteze și dublarea alocațiilor copiilor.
Să nu mai chiulească și să vină la muncă!
Organizația PSD Bistrița-Năsăud
Comandat de: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – PSD Organizația Județeană Bistriţa-Năsăud | Realizat de Vera Ikon Media SRL | Codul de identificare a Mandatarului Financiar: 11200020
Motto:
“Că eşti o simplă nulitate,
O secătură, un spanac,
Un nătărău, un terchea-berchea…
De ce s-o spun? Mai bine tac!”
(Alexandru Tiron-Sphinx- Unui om de nimic)
Daniel Suciu minte cu nerusinare atunci când declară că nu vrea pensie specială. Acest neica-nimeni a fost Vicepremier in guvernul de tristă amintire condus de Viorica Dăncilă care a adoptat prin OUG pentru Codul Administrativ si care prevedea intre altele inclusiv pensii speciale pentru alesii locali, desi există decizii ale CCR incă din 2016 prin care s-a stabilit că pensiile speciale pentru aleșii locali sunt neconstituționale. Ce credibilitate mai poate avea un asemenea individ?
Vezi: https://www.comisarul.ro/articol/zegrean-adoptarea-codului-administrativ-prin-oug-n_1006237.html
Da nu se poate una ca asta . Va rog sa va intoarceti inapoi la SPARLAMENT ! Mananc si plang , mananc . Din (moartea Caprioarei ) scrisa de Nicolae Labis.Sunt foarte trist la aflarea acestei teribile vesti.