În loc să accepte un Pact Național în care fiecare să își aducă aportul, el a anunțat că o reformă a sănătății este deja în pregătire, dar în spatele ușilor închise, de politruci, nu de specialiști.
Este revoltător faptul că președintele condiționează reforma sistemului sanitar de existența unui guvern PNL. Altfel, dacă nu are guvern de la PNL nu mai face reforma?
Îl invităm încă o dată să își exercite prerogativele de mediator și de reprezentant al tuturor românilor. EL are prerogativa de a uni, de a crea consens și colaborare între toți decidenții, între toate partidele, între toate instituțiile statului, spre binele general al tuturor românilor. Trebuie să-și facă treaba de președinte!
Singura soluție corectă este asumarea unui PACT pentru SĂNĂTATE. Nu o spune PSD-ul, o spun medicii, Colegiul Medicilor și SANITAS.
Un PACT care să le să garanteze românilor că, indiferent de cine va veni la conducerea țării, viața românilor, sănătatea lor, vor fi priorități absolute. Că va fi un plan, cu priorități, cu finanțare și că toată lumea se va ține de realizarea lui.
Refuzul acestui pact, încremenirea în poziția unui simplu agent electoral al PNL, înseamnă că Iohannis are mâinile pătate cu sângele celor peste 9 mii de români morți de COVID!
CE CONȚINE PACTUL PROPUS DE MEDICI, COLEGIUL MEDICILOR ȘI SANITAS și susținut de PSD
Un pact cu 5 măsurile esențiale, solicitate de toată lumea:
✅ Depolitizarea sistemului de sănătate
✅ Colaborarea loială între autoritățile centrale și cele locale, indiferent de culoarea politică a decidenților
✅ Profesionalizarea managementului spitalelor și a direcțiilor de sănătate publică
✅ Debirocratizarea la toate nivelurile a sistemului de sănătate
✅ Finanțarea adecvată a sistemului de sănătate
DE CE ESTE NECESAR ACEST PACT PROPUS MEDICI, COLEGIUL MEDICILOR ȘI SANITAS și susținut de PSD
Scopul acestui Pact este:
🔹 Niciun român nu trebuie să mai fie lăsat fără asistență medicală.
🔹 Niciun român nu trebuie să mai fie victimă a sistemului de sănătate
🔹 Niciun medic, nicio asistentă medicală nu trebuie să mai fie învinovățiți pentru situația dezastruoasă a spitalelor.
Comandat de: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – PSD Organizația Județeană Bistriţa-Năsăud | Realizat de Vera Ikon Media SRL | Codul de identificare a Mandatarului Financiar: 11200020
Da lasati-i ma sa facem odata aceste alegeri, alegeti-i pe cei de stanga si astia sa dispara din politica romaneasca pe veci, ca asa are si presedintele dreptate, NU SE MAI POATE CU GUVERNARE DE DREAPTA SI POLITICA PARLAMENTARA DE STANGA , SAU INVERS . Tot ce face ori decide unul , desfiinteaza ori strica celalat …
De aceia era necesar mai intai sa se faca alegerile parlamentare sa vedem ce linie politica va conduce tzara, apoi alegerile locale, sa fie alesi primarii care sunt agreati de aceasta linie politica , iar presedintele tzarii, sa fie ales de Parlament, nicidecum prin vot popular universal , la propunerea si sustinerea unui anume partid politic. Sa nu-mi spuneti dvs ca dupa ce este ales presedinte , acesta gata… isi schimba „parul si naravul ” si va fi ” al tuturor romanilor ” … si de cea si de hais ! Haideti sa fim seriosi !
NO DE AIA MERGE PROST LA NOI IN TZARA . NOI NU SUNTEM CA IN AMERICA, UNDE OFICIALITATILE SUNT ALESE PRIN SI DE CATRE REPRZENTANTII CU SCOALA ai ” po.pu.li.mii ” , CARE SE PRICEP SI UNDE PRESEDINTELE TARII ESTE SI SEF DE GUVERN .
Noi suntem o amestecatura intre reguli comuniste esto-asiatice si legi capitaliste vesto-europene , ca o caruta din lemn, veche , plina de noroi, goala si impotmolita intr-un ageag clicos, de laturile fiecareia fiind legat cate un cal care trage fiecare in alta directie, parca anume sa se faca caruta ” flenduri ” .