Conform unui comunicat din partea IPJ, Serviciu de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu polițiștii din cadrul Postului de Poliție Șieu Măgheruș au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combatere a delictelor silvice.

În urma controalelor efectuate în trafic, în localitatea Arcalia, au fost constatate nereguli privind transportul de material lemnos pentru care au fost aplicate 3 sancțiuni prevăzute de Legea 171/2010, în valoare totală de 3.000 lei. Ca măsură complementară, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 5 mc de material lemnos, fără documente legale.

Totodată, a fost surprins, în flagrant, un bărbat din Sărata, în timp ce sustrăgea, dintr-o pădure a comunei Galații Bistriței, 4 arbori. Materialul lemnos și atelajul folosit de bărbat au fost ridicate în vederea confiscării, în cauză fiind efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunii de furt de arbori.

La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 18:30, în cadrul activităților preventive desfășurate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au depistat și oprit pentru control, pe drumul județean 171, pe raza localității Dumbrăvița, o autoutilitară care transporta material lemnos.

A fost identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat de 42 de ani, din Agrieș, iar în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că acesta a transportat cantitatea de 2,5 mc material lemnos, efectuând transport repetat în baza aceluiași aviz de însoțire a materialului lemnos, acesta fiind prima dată verificat în aceeași zi, la ora 16.13.

Pentru neregulile constatate, a fost sancționat cu amendă în valoare de 5000 lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.

SPUNE-TI PAREREA