Polițiștii de la Invetigații Criminale, au depistat, în Matei un autovehicul aflat în posesia unui bărbat de 31 de ani. Acesta figura ca fiind sustras din Spania, din data de 5 noiembrie. în continuare, sunt efectuate cercetări, pentru a se stabili împrejurările în care mașina ar fi ajuns în România.

La controlul documentelor și cu ocazia verificărilor făcute în baza de date, s-a stabilit că maşina figurează ca fiind furată din Spania, motiv pentru care a fost indisponibilizată.

Conform IPJ BN, la data de 9 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări pentru a stabili cu
exactitate împrejurările în care un autoturism ajuns pe teritoriul țării noastre.
Autoturismul, fabricat în anul 2015, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, a
fost depistat în posesia unui bărbat de 31 de ani, din Matei și a fost indisponibilizat.
Acesta figura ca fiind sustras din Spania, din data de 5 noiembrie a.c.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire,
în cadrul căruia sunt efectuate cercetări în cooperare cu autoritățile spaniole, în
vederea documentării faptei și stabilirii vinovăției persoanelor implicate.

1 COMENTARIU

  1. Vedeti-va de treaba, ca-i o ” smecherie ” ( in marea majoritate a cazurilor ) pe care o fac romanasii nostri de prin (M)…UE… si care-i invatza pe ” vanzatorii acestora ” … CA ABIA dupa ce iese masina din tzara SI ESTE INMATRICULATA IN TZARA CUMPARATORULUI , sa mearga s-o declare ” furata ” , in speranta ca daca-i asigurata acolo la ei, vanzatorii mai ” ling niste bani ” si de la societatile de asigurare , dar in fond, aceste masini au fost instrainate prin vanzare-cumparare in marea lor majoritate . In strainatate si o simpla hartie de mana este act valabil de ” vanzare-cumparare ” , FARA SA TREACA PE LA VRE-O AUTORITATE PUBLICA si declara ca li s-au furat si actele odata cu masina , acestea fiind tinute in bordul masinii ( cica ) .
    Vanzatorii, fac asta , dupa ce smecherii din Romania le dau telefon , ca masina a trecut de RAR si deja este inmatiruclata ( unde daca masina-i declarata furata o depisteaza ) .
    Dupa ce masina-i inmatriculata, Statiile de ITP, nu au nici o obligatie legala sa urmareasca astfel de masini … desi prin lege, ar trebui ca absolut toate unitatile in care se efectueaza inspectiile ori reparatiile tehnice ale masinilor, sa le aiba in baza de date si cele furate sa fie depistate imediat … iar cine nu anuntza autoritatile de fie infractiune .
    Bine ar fi ca NICI O MASINA ADUSA DIN IMPORT, SA NU POATA FI INMATRICULATA IN ROMANIA, DACA NU ARE si ” CARTEA SERVICE ” ORIGINALA, CU TOATE DATELE TEHNICE , INSPECTIILE , REVIZIILE, OPERATIUNILE SERVICE INSCRISE IN EA , DATATE SI IN CARE SA FIE TRECUTI KM RULATI DE LA PRIMA INMATRICULARE PANA LA ZI… aSTFEL, SMECHERII N-AR MAI PUTEA MASLUI KILOMETRAJELE SI TOATE OPERATIUNILE MECANICE EFECTUATE AR FI EVIDENTIATE ACOLO , noii cumparatori avand posibilitatea sa vada tot istoricul masinii cumparate . CARTEA SERVICE SA FIE PASTRATA IMPREUNA CU CARTEA TEHNICA A MASINII… SI FARA EA MASINA SA NU POATA FI NICI RADIATA DIN CIRCULATIE SI NICI VANDUTA TERTELOR PERSOANE .
    Politrucii nostri au modificat legea circulatiei, la vanzarea masinii nu este radiata din oficiu si lasa pe noul cumparator sa circule cu masina in continuare ( 90 de zile cica … ) , iar daca cumparatorul nu respecta legea si nu o inmatriculeaza pe el, prinde orbul si scoate-i ochii, ca numai prin hotarare judecatoreasca vanzatorul poate ” scapa ” de aceasta masina si obtine un act prin care sa nu mai figureze masina pe el … si sa fie fortzat noul cumparator s-o inmatriculeze ( iar judecatile la noi stiti bine cat sunt de operative … si cat dureaza pana-ti vezi un anume drept castigat ) . Daca acesta este un „samsar” si o revinde altuia si altuia… masina efectiv ” este pierduta de pe mapamond ” … si asa, au aparut prin tzara masini care circulau cu acte false, cu acelasi numar prin mai mute judete ale tzarii…

SPUNE-TI PAREREA