Un tânăr de 32 de ani din Dumitra a murit sâmbătă seara, în urma unui cumplit accident rutier petrecut în Năsăud. Acesta se numește Alin Cicai (zis Bilă) și avea mai multe probleme cu legea, fiind inculpat în dosare ca aveau ca obiect traficul de droguri, dar și conducerea fără permis. De altfel, el avea permisul anulat, după cum au constatat polițiștii după ce au făcut primele cercetări privind împrejurările în care a avut loc accidentul.

Pe profilul de facebook al tânărului scrie că este „shef at Privat“ și că a studiat „Combinatiile at Facultatea de smecheri“. Alin Cicai se numără printre persoanele pe care noul primar al Năsăudului, Dorin Vlașin, le-a tag-uit într-o postare înainte de alegerile din 27 septembrie, mulțumindu-le pentru sprijin.

Alin Cicai are pe profilul său postări cu câini din rase considerate periculoase, manele, dar și cu temă religioasă.

Accidentul în care acesta a decedat a avut loc sâmbătă seara, iar mașina sa, un BMW cu volan pe dreapta, a fost făcută praf, el fiind găsit cu leziuni incompatibile cu viața. Alături de el se afla o femeie de 28 de ani care a fost transportată la spital. Cealalată mașină implicată era condusă de un tânăr de 19 ani din Nepos, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultattul fiind negativ.

Pentru aproximativ o oră și jumătate, traficul a fost blocat în zona producerii accidentului, iar polițiștii au deviat circulația pe rute alternative.Continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cauza exactă și împrejurările în care a avut loc evenimentul.

2 COMENTARII

  1. Au crescut pe aceeași stradă și sunt de vârste apropiate, dar asta nu demonstrează nimic. Asta nu-l face pe Dorin Vlașin un drogat sau traficant așa cum nu l-a făcut pe Alin Cicai primar.

SPUNE-TI PAREREA