Un cumplit accident rutier a avut loc, în aceasta seară, în orașul Năsăud. Conform apelului la112, două persoane au rămas încarcerate. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim ajutor și un echipaj SAJ BN.

Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat trei victime, dintre care o un bărbat de 32 de ani cu leziuni incompatibile cu viața.

Celelalte două victime, care au suferit multiple traumatisme, au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ fiind conștiente, cooperante.

Mașina în care se aflau victimele a fost pur și simplu făcută praf, imaginile de la locul accidentului fiind înfiorătoare.

UPDATE IPJ BN:Polițiștii rutieri din Năsăud și cei ai Serviciului Rutier au intervenit, în această seară, ca urmare a producerii unui accident rutier în orașul Năsăud, pe bulevardul Grănicerilor.

Au fost implicate 2 autoturisme, iar în urma accidentului, din nefericire, unul dintre conducătorii auto, un bărbat de 32 de ani, din Dumitra, a decedat și alte două persoane, un bărbat si o femeie, pasageri în același autorism au fost răniți și transportați la spital. Celălalt autoturism implicat a fost condus de un tânăr de 19 ani, din Nepos, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Pentru aproximativ o oră și jumătate, traficul a fost blocat în zona producerii accidentului, iar polițiștii au deviat circulația pe rute alternative.

Continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cauza exactă și împrejurările în care a avut loc evenimentul.

SPUNE-TI PAREREA