O ceremonie militară de predare-primire a Ștafetei Veteranilor Invictus 2020 va avea loc marți, 20 octombrie, la sediul comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată ,,General GRIGORE BĂLAN”.

Evenimentul este organizat în contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, pe 25 octombrie. Ștafeta este organizată de voluntarii “Invictus România”. Participă alergători din viaţa civilă, militari în activitate, în retragere sau în rezervă, precum şi militari răniţi în teatrele de operaţii. Evenimentul este dedicat eroilor României şi spiritului de sacrificiu, curajului, rezistenţei şi ambiţiei militarilor răniţi în teatrele de operaţii.

În contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, Asociația Voluntarilor Invictus desfășoară a șaptea ediție a „Ștafetei Veteranilor”, cu scopul de a cultiva și promova simbolul absolut al curajului, devotamentului, patriotismului, spiritului de sacrificiu, respectul față de eroii neamului și a dragostei nemărginite față de țară.
În garnizoana Bistrița, activitatea de predare-primire a Ștafetei Veteranilor Invictus 2020 va avea loc marți, 20 octombrie, la sediul comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată ,,General GRIGORE BĂLAN”.
Miercuri, 21 octombrie, ora 08.00 echipa de voluntari militari și civili Invictus va porni spre garnizoana Dej, pentru a duce „Ștafeta Veteranilor” mai departe, cu destinația finală Carei. Startul se va da din fața comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată ,,General GRIGORE BĂLAN”.
Activitățile vor fi organizate cu respectarea normelor privind prevenirea răspândirii noului coronavirus, impuse de autorități la nivel central și local“, se arată într-un comunicat de presă.

SPUNE-TI PAREREA