Parlamentul a adoptat marți, 13 octombrie, legea prin care personalului din învățământ i se va acorda un spor de risc, în valoare de 2000 de lei, în contextul generat de pandemia de coronavirus, conform Agerpres. Oficial, au fost înregistrate 158 voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 77 abţineri.

Astfel, cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, dar și din învățământul particular acreditat și din unitățile de învățământ preuniversitar înființate în structura instituțiilor de învățământ superior, vor primi un stimul de risc, astfel:

  • 2000 de lei lunar pentru personalul didactic;
  • 1500 de lei lunar, pentru personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic.

Lista persoanelor care beneficiază de stimulentul de risc, se stabileşte lunar, prin decizia conducătorului unităţii de învăţământ. Conducătorul unităţii de învăţământ este responsabil pentru întocmirea listei beneficiarilor stimulentului de risc şi are obligaţia comunicării acesteia către inspectoratul şcolar.

Stimulentul de risc se acordă pe durata desfășurării cursurilor aferente anului şcolar și universitar, pe perioada stării de alertă/urgenţă. Acesta nu intră în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul „Contribuţii sociale obligatorii” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

1 COMENTARIU

  1. Sper din tot sufletul sa-i bata Dumnezeu pe acesti criminali ,care sunt orice,numai pedagogi nu.
    Cum adica sa primeasca spor de risc „ca medicii” ,cum adica sunt ” in linia întâi”???
    Mama lor de golani puturosi si excroci. Cum compari un profesoras cu un medic,realmente expus zi de zi zecilor de infectii,nu doar covid.
    Niste spurcati,si profesorii,si politrucii care au votat aceasta lege. Si,fireste,neimpozabili.
    Sincer,din tot sufletul,sper sa ajunga sa plateasca cu varf si indesat aceasta cersetorie nerusinata.
    De ce sa nu ceara sporuri soferii si vanzatorii,care sunt mult mai expusi?
    Cum am zis,o adunatura de golani,vesnic cersind bani de la stat ,si supunere din partea elevilor si a parintilor. Daca as mai avea copii in scoala,i-as scoate a doua zi si i-as inscrie la cursuri online din strainatate. Pe banii mei. De scârba si dezgust.

SPUNE-TI PAREREA