Biologul Claudiu Iușan, un cunoscător al florei și faunei din Munții Rodnei, a scris câteva rânduri despre o plantă fascinantă și controversată, din flora rezervației. Este vorba de mătrăgună (Atropa belladonna), o plantă care are multiple utilizri, încă din cele mai vechi timpuri.
„Doamna frumoasă și mortală (Atropa belladonna) de lângă noi…..
În Evul Mediu se folosea la obținerea de otrăvuri, jucând un rol deosebit și în practica vrăjitoriei.
Toxicitatea deosebită a plantei este exemplificată și de faptul că denumirea speciei, dată de Linne, derivă de la Atropos, una dintre cele trei zeițe (Parce) ale destinului.
n mitologia greacă, Atropos (moartea) era considerată cea care „tăia” firul vieții oamenilor, celelalte două zeități fiind Klotho (nașterea) și Lahesis (zilele vieții).
Totodată, numele speciei, belladonna („doamnă frumoasă”, în limba italiană), apare pentru prima dată în 1558 în comentariile herboristului Matthiolus și face referire la utilizarea în Antichitate și Evul Mediu a sucului de presare a plantei de către doamnele din aristocrația italiană și spaniolă pentru dilatarea pupilelor și înroșirea obrajilor, în scop de înfrumusețare.
În anul 1677 apare prima descriere exactă a speciei cu menționarea utilizărilor ei în terapeutică, iar în 1789 se publică cunoștințele privind utilizarea extractului de mătrăgună pe câini care sufereau de rabie.
La noi în țară, frunzele de mătrăgună se foloseau sub forma fumigațiilor ca antiastmatic, antitusiv (scopolamina) și de către cei care sufereau de dureri de măsele; rădăcina, plămădită în rachiu, se folosea la frecții în reumatism.
Produsul vegetal are acțiune antispastică, antisecretorie și midriatică, efecte imprimate de alcaloizii tropanici. Din cauza toxicității sale se folosește numai rareori sub forma preparatelor galenice (pulbere, tinctură, extract uscat, sirop) și mai ales a alcaloizilor substanțe pure.
Atropina este un parasimpatolitic activ și neselectiv, prezentând o reactivitate tisulară diferențiată: glandele salivare, bronșice și sudorale sunt cele mai sensibile, mușchii netezi și inima se comportă intermediar, celulele parietale gastrice sunt cel mai puțin sensibile.
Ritualul culegerii mătrăgunei a fost remarcat de scriitorul Mircea Eliade. „Dintre toate plantele pe care vrăjitoarele, fete şi femei din România, le caută pentru virtuţile lor magice sau medicinale, nu există niciuna al cărei ritual al culesului să comporte atâtea elemente dramatice ca mătrăguna”, afirma Mircea Eliade, în volumul „De la Zamolxis la Genghis-han”, scris Claudiu Iușan.