Un grav accident rutier a avut loc în Pasul Tihuța, pe raza localității Poiana Stampei din județul Suceava, la limita cu Bistrița-Năsăud.

Conform datelor transmise de către ISU Suceava, au fost implicate un autoturism și un autotren implicate. Accidentul s-a soldat cu patru victime, dintre care, una, a rămas încarcerată, fiind în stop cardio-respirator.

„Persoana încarcerată (un bărbat) a fost extrasă și i s-au aplicat manevre de resuscitare. Din nefericire, acestea au rămas fără răspuns, fiind declarat decesul.
Celelalte trei victime, două femei și un bărbat, au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Au intervenit pompierii militari de la Punctul de Lucru Poiana Stampei și de la Detașamentul Vatra Dornei, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!“, a transmis ISU Suceava.

SPUNE-TI PAREREA