Adrian Lupșan, fotograf pasionat de natură, a surprins un râs pe care l-a fotografiat obținând un cadru extrem de reușit. După cum precizează el, felina a fost fotografiată în Lunca Ilvei.
Adrian Lupșan, fiul primarului Flaviu Lupșan, din Lunca Ilvei, este pasionat de natură și, pe profilul lui, are mai multe fotografii cu animale sălbatice din zonă.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva preciza că râsul este cea mai mare felină din Europa, atingând greutatea de până la 40 de kilograme şi o lungime de peste un metru. Este un carnivor extrem de discret, rar putând fi văzut de oameni în libertate.
Sunt prădători foarte eficienţi, se deplasează fără zgomot şi atacă prada pe neaşteptate. Au auzul şi mirosul foarte fin şi au o vedere foarte bună, inclusiv nocturnă, când de multe ori iese la vânătoare. Populaţia de râs din România a crescut puternic în ultimul secol, conform statisticilor din ultimii ani.
Doi râși au fost surprinși de camerele de supraveghere din Parcul Național Munții Rodnei în luna februarie a acestui an.