Prima pagina Stiri Târgul de Purici a început la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. Radu Moldovan și...

Târgul de Purici a început la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. Radu Moldovan și Ioan Turc, prezenți la eveniment

239
0

Târgul de Purici, organizat de Clubul Lions Bistrița, revine în oraș cu o nouă organizare, adaptată la situația actuală. Acesta se desfășoară începând cu ziua de azi, 2 octombrie, până duminică, 4 octombrie în colaborare cu Complexul Muzeal Județean Bistriţa-Năsăud, în curtea căruia au fost  amplasate standurile cu obiectele donate.

Cea de a VII-ea ediție a Târgului are ca temă Anticariatul și nu vor fi expuse obiecte de îmbrăcăminte sau încălţăminte de niciun fel. În schimb se vor regăsi obiecte de artă, tablouri, porţelanuri, articole sportive (schiuri, biciclete, trotinete, etc), cărţi, rechizite şcolare, jocuri, vinyl-uri, casete, gablonţuri şi bijuterii, articole pentru Crăciun, decorațiuni pentru casă şi grădină sau mic mobilier.

De data aceasta, fondurile vor fi folosite la construirea Adăpostului pentru victimele violenței domestice.

Intrarea se face în baza unui voucher în valoare de 10 lei, care va putea fi achiziționat la poarta de intrare în incinta Muzeului Județean, și care va putea fi folosit la cumpărarea diverselor obiecte expuse în cadrul Târgului.

La deschiderea evenimentului au fost prezenți președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, alături de primarul ales al municipiului Bistrița, Ioan Turc.

SPUNE-TI PAREREA