Călin Stan (USR-Plus) unul dintre consilierii locali din noua administrație a municipiului Bistrița, a comentat rezultatele obținute de organizația sa după alegerile locale din 2020. USR-Plus a susținut candidații PNL la Primăria Bistrița, respectiv la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud (Ioan Turc, Stelian Dolha).
Conform protocolului semnat înaintea alegerilor, cu PNL, liberalii se angajau ca în cazul câștigării primăriei de către candidatul PNL-USR PLUS funcția de viceprimar să revină USR PLUS. Totuși, USR-Plus a dus o campanie electorală separată și nu s-a afișat alături de candidații PNL-ului.
Călin Stan a făcut câteva precizări pe marginea mai multor aspecte care țin de alegeri, rezultate și noua configurație a consiliului local.
„Alegerile locale din 2020 au fost cu adevărat speciale din mai multe puncte de vedere. În primul rând datorită sau din cauza, contextului epidemiologic și a măsurilor speciale de desfășurare a alegerilor dar și prin faptul că USR PLUS a participat în premieră la un asemenea set de alegeri. Menționăm faptul că toți colegii din toate filialele s-au implicat fiecare cum a crezut de cuviință, pentru a obține un rezultat cât mai bun. În unele unități administrativ teritoriale s-a optat pentru o alianță de dreaptă. Un asemenea caz a fost și în cazul municipiului Bistrița. Aici filiala noastră a susținut candidatul PNL, pe domnul Ioan Turc pentru primăria Bistrița, iar în cazul președinției Consiliului Județean pe domnul Stelian Dolha. Ambii candidați, au apărut pe buletinele de vot în fața alegătorilor sub sigla PNL- USR PLUS.
În al doilea rând rezultatele, USR PLUS în județul Bistrița-Năsăud trebuie privite și analizate ca atare. Nu putem nega, faptul că se putea mult mai bine, dar având în vedere participarea în premieră la alegerile locale, dorim să îi felicităm pe toți cei 36 de consilieri locali aleși din partea USR PLUS. Ca o scurtă analiză, considerăm că modul în care s-a votat la Consiliul local al municipiului Bistrița și la lista de consilieri județeni a fost unul eronat, prin simplul motiv că alegătorii au fost, într-o totală confuzie având în vedere faptul că au fost două liste de consilieri separate atât la municipiu cât și la județ. Au apărut pe buletinele de vot cate 1 candidat al PNL- USR PLUS si 2 liste de consilieri o lista a PNL și o listă a USR PLUS.
Concluzia este simplă se putea mult mai bine, dacă electoratul USR PLUS se identifica și cu un candidat propriu. Totodată având în vedere și protocolul semnat înaintea alegerilor cu PNL prin care se angajau ambele părți ca în cazul câștigării primăriei de către candidatul PNL-USR PLUS funcția de viceprimar să revină USR PLUS. La toate acestea adăugăm și faptul că majoritatea în Consiliul Local Bistrița se poate realiza de către cele două formațiuni, prin numărul de consilieri obținuți. O ultimă problemă care are legătură tot cu fenomenul confuziei este cel al voturilor nule care, reprezintă un număr considerabil și care, credem ca are legătură cu faptul că nu a fost reprezentați de un candidat propriu atât la municipiu, cât și la județ.
Pentru a conchide salutăm filialele care au obținut mandate în consiliile locale și suntem în continuare promotorii dialogului și a politicii bunului simț în administrația locală”, a transmis Călin Stan.