Oameni ca badea Toader Mândrean sunt cei care și-au clădit un cămin din muncă grea, care și-au purtat copiii mici pe dealuri, la câmp, care, cu ultimele puteri ale celor 78 de ani, încă se încăpățânează să facă munci agricole. Cu o semipareză căpătată în urma muncii pe tractor, cu trupul schilodit de la cărături grele, badea Toader povestește cât de dragă îi este munca pământului și îi mulțumește lui Dumnezeu că a avut „un dar de sănătate“ și că a putut munci aproape toată viața, dormind doar două ore pe noapte. A lucrat 22 de ani la CAP, și vreo patru ani la mină, la Baia Borșa.

„În 1960, când s-a băgat la noi colectivul, atunci m-am căsătorit și îmi trebuia făcută casa. Nu aveam bani. Am fost silit să las muierea cu un copil mic acasă, tânără, și m-am dus în mină în Baia Borșa. Acolo în doi ani de zile mi-am făcut 22 000 de mii, bani cum îs acuma. Am venit cu ei acasă. Mi-am făcut casă din cărămidă și în doi ani de zile mi-am gătat o cameră și un antreu. O cameră n-am mai avut bani să o fac. Și din nou, alți doi ani am lucrat și mi-am terminat casa, mi-am luat o țâră de mobilă, mi-am băgat lumină. Apoi am venit acasă că mi-a fost dragă agricultura.
Am lucrat în colectiv. Femeia, cu al doilea copil și cu unul de doi ani, îi purtam pe dealurile astea și îi țineam în soare. Că nu aveam ce face. Eu eram la toate cărăturile grele. Mi s-a deplasat stomacul. Apoi am muncit pe tractor, la transport, toamna, la bucate.
Când a fost la Revoluție, ultima dată, mi-am arat grădina și a venit și m-a penalizat directorul. Am arat-o noaptea. Atunci m-am supărat și am predat tractorul. Apoi m-am dus la bază, la Sânmihaiu și trasportam bucate. Și apoi de acolo m-au dat în șomaj. Când m-au dat în șomaj, aia rușine ce am purtat eu cred că în viața mea n-am purtat. Să fiu eu șomer? Am luat un cal și făceam transport la moară la oameni. Am ajuns să câștig binișor“, își amintește badea Toader.

Cu banii câștigați, și-a luat tractor, și-a luat semănătoare și tot ce trebuia să facă agricultură cumsecade. Pe atunci, spune el, găseai și oameni cu care să lucrezi. Acum nu mai găsești. Cei care mai îndrăgesc munca pământului, sunt bătrâni și slabi. Dar, la fel ca el, sunt printre ultimii din comună care încă mai fac munci agricole.

Nu mă pot lăsa de ele, bată-le amarul. Mi-o fost atâtea de dragi… Când mergeam cu tractorul pe brazdă, mai ales toamna, când se înturna brazda, pământul avea un miros. Îmi plăcea mirosul ăla. Când potcoveau caii, de puneai potcoava așa avea un miros… Am avut un dar de sănătate de la Dumnezeu că dacă dormeam două ceasuri pe noapte, munceam toată ziua. Nu m-a durut un deget până acum opt ani când am primit o pareză. Cred că din cauza uruitului de pe tractor, mi-a afectat nervul. Mi-am revenit, dar nu de tot. De tot nu mi-oi mai reveni niciodată. De lucrat mai pot, dar numai două-trei ore pe zi, pe răcoare“, povestește el.

Badea Toader e mândru că mai are patru vaci, două scroafe cu purcei pe care vrea să îi vândă să își plătească cheltuielile. Din păcate, odată cu pandemia, au dispărut și târgurile unde se vând animale, târguri de care oamenii de la țară încă mare nevoie. Cu banii din pensie, aproximativ 1700 de lei și ce mai câștigă din agricultură, badea Toader își achită cheltuielile casei, cumpără motorină, îngrășământ și plătește oamenii la semănat, cules, cărat bucate.

El și alți oameni de vârsta lui sunt printre ultimii agricultori în comuna Budești, unde satele au rămas populate mai mult de oameni în vârstă. O comună cu pământuri bune, cu ogoare, pășuni și câmpuri bune de recoltat, a fost părăsită de tineri, care și-au găsit rostul în alte părți. Puțini mai găsesc în agricultură o îndeletnicire din care să își poată întreține familia.

Pământurile-s bune și oamenii se zbat și fac. Dar uitați-vă care e problema. Nu cumpără nimeni de la ei și dacă iau ceva, iau în batjocură. Cu 50 de bani. Lucrările sunt scumpe, ierbicidul e scump, sămânța e scumpă. Dacă faci o socoteală, ieși cu nimic în plus toamna. 50 de bani kilu de lapte, ce mai vrei?
Trebuie să plătești impozit, ai cheltuielile casei, dacă vrei să faci agricultură, trebuie motorină, îngrășământ. Un tânăr dacă vrea să pornească la drum acuma, nu are cum. Dacă nu are ceva în spate. Aici la noi problema a fost mai mare că niciun tânăr nu își poate face un proiect. Am avut aici o grămadă de animale, toate s-au dus. Tineretul tot a plecat. E cam gata.

Am fost și în Organizația Crescătorilor de Animale. Toate au fost bune. Când au văzut că ne-am pus la rând și că facem… că era vorba să predăm laptele pe asociație, era bine, ne-am încurajat. Am avut 32 de tineri care se ocupau de creșterea animalelor Au văzut că ne-am pus la rând și ne-au dat lovitura că a scăzut prețul laptelui la 50 de bani kilu. Tineretul când a văzut care-i treaba, nu i-a păsat. Nouă ne-a păsat că noi aici am crescut, așa am trăit, cu agricultura. Când au văzut, tinerii au vândut tot și au plecat. Au rămas câteva vaci în sat? Te doare inima, te doare sufletul când vezi o comună cum a fost asta, cu pământuri bune“, spune badea Toader, cu regret.

SPUNE-TI PAREREA